Primăria Timișoara a anunțat că a obținut bani din fonduri PNRR pentru proiectul „Achiziția de mijloace de transport mai puțin poluante (troleibuze) necesare îmbunătățirii transportului public de călători în Municipiul Timișoara”. Este vorba de peste 80 de milioane de lei din care Municipalitatea va cumpăra 25 de troleibuze și Ministerul Dezvoltării va contracta în sistem centralizat amenajarea a 49 de stații de încărcare vehicule electrice pentru Timișoara.
„Într-o săptămână am reușit să aducem peste 75 milioane de euro pentru schimbarea tuturor mijloacelor de transport public din Timișoara cu unele moderne și nepoluante.
Cu proiectele deja în derulare și cele două câștigate acum, înlocuim întreaga flotă de transport în comun în Timișoara, în total de 150 vehicule. Toate electrice. Nu ne oprim aici. Cu bani europeni și multă implicare creștem calitatea vieții a timișorenilor”, a spus primarul Dominic Fritz.
Astfel, sunt deja în derulare contractele pentru 23 de tramvaie Bozankaya și 44 de autobuze electrice, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, care se finalizează în 2024. În faza de contractare mai sunt 30 de autobuze electrice, 17 tramvaie moderne și 33 troleibuze cu motor electric, care până în 2026, cel târziu, ar trebui să fie în circulație.
USR+PSD=LOVE. Pe cat punem pariu ca la urmatoarele alegeri PSD o sa sustina pe Fritz ?
USR + PSD = LOVE
Domnilor USR isti mai opriti odata investitile astea in mijloace de transport.Ca in doi ani de cand este DOMINIC FRITZ si LASCAU la primaria orasului, Timisoara sa umplut de autobuze,tramvaie si troleibuze cu motoare electrice Ca avem deja mai multe ca in Berlin