
SCM OHMA Mozzart Bet a înregistrat o nouă victorie în competiţia euroregională la care ia parte în acest sezon. „Leii” au încheiat grupa D din Alpe Adria Cup cu o nouă victorie, pe teren propriu, scor 99-74, în faţa slovenilor de la KK Rogaska. De pe locul 1, timişorenii vor da piept în sferturi cu polonezii de la Dabrowa Gornicza.
Ieri, în sala „Constantin Jude”, spectatorii au putut să şi contribuie la Acţiunea de Crăciun organizată de Druckeria. Lucru care poate fi repetat la meciul de sâmbătă, de la ora 16.00, în campionat, cu Laguna Bucureşti.
Ieri, cu slovenii, nu s-a pus problema învingătoarei. Primul sfert a fost acontat de „Lei” cu 20-11. Iar sfertul 2, cu cele mai multe puncte, a fost câştigat de asemenea: 26-23.
La capătul sfertului 3 lucrurile erau deja clare. Ultima parte a întâlnirii reluâdu-se de la 77-50 în favoarea amfitrionilor, care şi-au câştigat clar grupa şi vor întâlni locul 2 din grupa A – Dabrowa Gornicza – în faza următioare.
Cei mai buni marcatori ai partidei au avut câte 17 puncte în cont. E cazul oaspetelui Ivan Milicevic, respectiv al lui Igor Kesar şi Ilija Djokovic, de la SCM Timişoara. Pentru „lei” au mai marcat: McClellan, Maticiuc, E. Petrescu – câte 13, Gajic 8, Năsturescu, L. Lazăr – 5, Schipor 4, Vujosevic şi R. Stanciu – 2.
„Am încheiat această parte a cupelor europene în anul 2022. Eu cred că ne-am prezentat bine și că am reprezentat foarte bine orașul Timișoara. KK Rogaska este o echipă mai periculoasă decât ceea ce a jucat până acum. Este o echipă serioasă și provine dintr-o țară importantă la nivel european, cu un un nivel ridicat al baschetului. Vrem să câștigăm competiția, deși nu ne-am fixat asta ca obiectiv. Ceea ce am realizat până acum este corect. În faza următoare o vom întâlni pe Dabrowa Gornicza, o echipă poloneză foarte periculoasă, cea mai grea din punctul de vedere al lotului, chiar și al bugetului. Chiar dacă a terminat pe locul al doilea în grupa ei, lucru surprinzător pentru mine, este cel mai dificil adversar pe care puteam să-l întâlnim. Și Pardubice ar fi fost un adversar foarte dificil, pentru că are jucători care evoluează de mulți ani împreună. Dabrowa Gornicza are doi jucători care au trecut prin NBA, este o nucă tare, dar mergem să jucăm fără presiune, vom încerca să atingem marea cu degetul, să ne calificăm în Final Four”, a declarat Dragan Petricevic, „principalul” „Leilor”.
SCM a înregistrat un singur eşec în şase partide în Alpe Adria Cup.