Pentru al 17-lea an la rând „Marşul Eroilor”, organizat de suporterii timişoreni, a ţinut să reactualizeze importanţa momentelor din decembrie 1989. Cerul s-a înseninat după ploaie şi traseul obişinuit al evenimentului a fost parcurs de câteva sute de oameni, cu un moment special de această dată în centrul oraşului.
Vremea părea să nu ţină azi cu cei care mai păstrează vie flacăra care a pornit Revoluţia de la Timişoara. Dar dimpotrivă, la ora stabilită a fost chiar cald pentru decembrie. S-a întârziat puţin în Piaţa Maria, dar până la ora 19 şi mai mulţi bănăţeni au prins curaj şi au ieşit, ca în urmă cu 33 de ani, păstrând proporţiile.
„Tot aşa era, dar era într-o zi de sâmbătă, vremea era bună, 13-14 grade dacă ţin bine minte, ameninţare de ploaie. Ne-am adunat aici seara pe la vreo 9 şi ceva m-a scos un vecin din casă şi mi-a zis: Hai să mergem să-l apărăm pe Tokes, să nu-l ia, să nu-l mute. Şi când am ajuns aici pe pod se striga: Jos cu realesul! Jos dictatura.. Eu am zis că mă duc acasă, recunosc, ce-i asta: Hai nu ai sânge în tine! Şi am venit, ne-am bătut cu miliţienii aici, cu scutierii, a fost festival, iureş mare”, a spus Oscar Manto, unul dintre cei care au luat parte la evenimentele din 1989 din Capitala Banatului.
„Data de 20 când ne-am declarat primul oraş liber de comunism, aia a fost cea mai frumoasă zi din punctul meu de vedere.
Sigur, înainte de fuga lui Ceauşescu, dar cred că în 20 eram în Piaţa Operei şi ne-am declarat oraş liber de comunism. Nu eu, cei de la balconul Operei, de acolo. Era un sentiment de mare descătuşare, dar şi de teamă, pentru că nu ştiam ce urmează şi l-am văzut atunci pe Oancea, era căpitan cred fostul primar, şi-a rupt epoleţii. Părerea mea că el ştia deja, că primise ordin să-şi bage tehnica în unităţi şi el a pozat în mare viteaz, că armata e cu noi! Cam asta era ideea. Dupaia am aflat că se cam ştia acolo prin balconul Operei, oricum a fost un moment înălţător, o descătuşare, o eliberare, dar şi o teamă, eram foarte mulţi, era bine. De 17 ani fac chestia asta, o fac bine. E un gest senzaţional pentru memoria celor care au murit, dar şi din respect pentru cei care au rămas şi am rămas în picioare supravieţuitorii acelor zile. E o chestie foarte frumoasă şi spre neuitare. Ei bine zic chestia aia, cine uită e complice! Să nu uităm, să nu fim complici. Şi să o ţinem aşa până cât putem, după noi să vină alţii să o ducă mai departe!”, a mai spus Manto.
Unii timişoreni, obişnuiţi cu evenimentul coordonat de-a lungul timpului de suporteri ai Politehnicii, precum Sebastian Novovic sau Cristi Brâncovan, au venit inclusiv cu copiii, poate pentru a-i învăţa câte ceva despre o istorie care nu trebuie uitată, dar şi un alt lucru e sigur, marşul a fost în fiecare an fără incidente reprobabile. Alţi participanţi la marş sunt dezamăgiţi de ceea ce e azi în România. Aspecte relevate şi în lozinci: „Iliescu vinovat pentru sângele vărsat” şi „Toate partidele, aceeaşi mizerie”, s-a auzit din piepturile celor mai tineri ori mai în vârstă.
Coloana însoţită de forţele de ordine s-a îndreptat pe traseul deja ştiut, mai întâi la Catedrală, acolo unde au fost întâmpinaţi pentru rugăciunea „Tatăl nostru”, tot pentru a recrea atmosfera acelor zile.
Următoarea oprire a fost Piaţa Operei, animată de sărbători, şi se părea că e nepotrivit concertul de pe scena amplasată lângă balconul istoric. Dar a fost o surpriză din partea organizatorilor imediat. Cei de la Pragu’ de Sus au făcut o pauză şi apoi au intonat celebra melodie „Timişoara” a celor de la Pro Musica, imnul Revoluţiei pentru zeci de mii de bănăţeni. Toată piaţa a prins şi mai multă viaţă, mai ales când torţele şi-au făcut apariţia şi au atras atenţia şi celor mai puţin interesaţi de marş. Aici s-a stat mai multe minute şi apoi s-a revenit la traseul clasic: Memorialul Revoluţiei de pe Oituz şi, în cele din urmă, Cimitirul Eroilor.
