Transportul în comun pe mai multe linii din Timișoara, afectat de toaletarea...

Transportul în comun pe mai multe linii din Timișoara, afectat de toaletarea arborilor din oraș

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

STPT a anunțat că circulația mai multor mijloace de transport în comun va fi afectată sâmbătă, de lucrările de toaletare a arborilor pe două bulevarde din Timișoara.

„În urma adresei primite de la Biroul Administrare Spaţii Verzi/Recreative din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, prin care se soliciă sprijinul Societăţii de Transport Public Timişoara pentru întreruperea curentului pe strada 1 Decembrie 1918 şi pe bulevardul Dâmboviţa, în vederea realizării lucrărilor de tăiere/corecţie arbori,  în data de 17.12.2022 (sâmbătă), de la prima oră până la orele 14:00, circulaţia tramvaielor 2, 6a, 6b, 7a,7b şi 9 va fi modificată după cum urmează:

– liniile 6a, 6b, 7a şi 7b vor fi suspendate de la prima oră până în jurul orelor 14:00,

– tramvaiele liniei 2, pentru intervalul orar menţionat mai sus, vor întoarce în bucla de la Dâmboviţa,

– tramvaiele liniei 9, pentru intervalul menţionat mai sus, vor circula tur-retur, pe traseul Gara de Nord – Piaţa Sf.


Maria – Piaţa Bălcescu – bulevardul Liviu Rebreanu – AEM – Ciarda Roşie.

 

Liniile afectate vor fi suplimentate cu minibuze, după cum urmează:

– un minibuz va circula pe traseul tur-retur, bucla Dâmboviţa – Piaţa Aurora – bulevardul Liviu Rebreanu, până la intersecţia cu strada Drubeta (unde va  întoarce),

– un minibuz va circula pe traseul circuit bucla Dâmboviţa – Piaţa Aurora – pe traseul liniei 9 până la intersecţia cu Calea Şagului – Calea Şagului – Veteranilor – strada Ana Ipătescu – strada Victor Hugo – strada Drubeta – strada Independenţei – Piaţa Bălcescu – Piaţa Sf. Maria – Piaţa Mocioni – Piaţa Iosefin – bucla Dâmboviţa,

– un minibuz va circula pe traseul-circuit bucla Dâmboviţa – Piaţa Iosefin – Piaţa Mocioni – Piaţa Sf. Maria – Piaţa Bălcescu – strada Independenţei – strada Drubeta – strada Victor Hugo – strada Ana Ipătescu – Veteranilor şi pe Calea Şagului, până la intersecţia cu bulevardul Dâmboviţa, iar apoi, pe linia 9, până la Piaţa Aurora – bucla Dâmboviţa.

Minibuzele vor circula de la prima oră până în jurul orelor 14:00”, a transmis STPT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.