Un bărbat care amenința că își dă foc dacă soția divorțează, s-a...

Un bărbat care amenința că își dă foc dacă soția divorțează, s-a speriat de polițiști și a căzut de la etaj

0
DISTRIBUIȚI

Un bărbat de 39 de ani din Drobeta Turnu-Severin, județul Mehedinți, s-a încuiat într-o cameră a locuinței și a amenințat că își dă foc dacă soția se desparte de el, iar când au intervenit polițiștii pentru a-l salva, individul s-a speriat și a căzut de la etaj.

Polițiștii din Drobeta Turnu-Severin au fost sesizați vineri dimineața, la ora 4.10.


de o femeie, de 32 de ani, cu privire la faptul că soțul său, un bărbat, în vârstă de 39 de ani, amenință că își dă foc.

Bărbatul s-a încuiat într-o cameră a imobilului, motivând că nu este de acord să se despartă de soția sa.

La fața locului au mers polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, împreună cu echipaje SAJ și ISU Mehedinți.

Ulterior, a fost solicitată prezența unui negociator, dar și prezența polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

„Întrucât acesta și-a turnat benzină pe corp, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au intervenit, iar bărbatul s-a speriat și a căzut de la etajul 1 al imobilului, fiind rănit ușor”, transmite Poliția Mehedinți.

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, pentru a-i fi acordate îngrijiri de specialitate.

De asemenea, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru cinci zile.

Cercetările în acest caz continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.