Un an de la dispariția fondatorului formației Quo Vadis, László Farkas

Un an de la dispariția fondatorului formației Quo Vadis, László Farkas

0
DISTRIBUIȚI

Astăzi se împlinește un an de la dispariția muzicianului  timișorean László Farkas, unul din fondatorii formației Quo Vadis, care a pierit în urma unui accident auto.

În 1991, artistul a pus bazele formației Quo Vadis alături de Farkas Szilámér, Borbély Szilárd şi Gáspár Zsolt, iar primul concert al trupei a avut loc un an mai târziu, în formulă de trio, odată cu plecarea lui Farkas Szilámér. În scurt timp, trio-ul timişorean a avut parte de tot mai multe aprecieri, iar în urma participării la festivalul Top T din Buzău a înregistrat un „split LP” alături de trupa Floare Albastră, editat de Electrecord. Pe faţa B a vinilului editat în 1995 timişorenii au figurat cu melodiile Blind Shadow, Dusty Road Blues şi Strange Affair. Laci Farkaș (dreapta), alături de Gáspár Zsolt și Borbély Szilárd Doi ani mai târziu, în 1997, Quo Vadis a editat albumul „Connect with me“ pe casetă, materialul fiind înregistrat la casa de discuri Voxstar Studio B. Discul a cuprins nouă piese şi a avut texte realizate de Cosmin Ţiglar, Mirela Iacob, Zoltan Turi şi membrii formaţiei. În 2004, Gáspár Zsolt a plecat din România şi în locul lui au venit chitaristul Czifrák István şi solistul Nagy Bogdan, trupa reuşind mai apoi să susţină concerte în Franţa, Serbia şi Ungaria. Quo Vadis a cântat de mai multe ori în cadrul festivalului GastroBlues din Paks (Ungaria) şi a apărut cu o piesă pe una din compilaţiile editate de organizatorii acestui eveniment. În 2016, odată cu manifestările incluse în Zilele Culturii Maghiare, trupa Quo Vadis a susţinut un concert de comeback în formula Farkas László (chitară, voce, muzicuţă), Borbély Szilárd (tobe, percuție), Kiss Attila (chitară bas, voce) şi Teodor Pop (claviaturi).

„Fratele meu, Borbély Zsolt Attila, l-a cunoscut pe Ferencz András (care a devenit sunetistul nostru pentru o vreme în anii ’90) în timpul unei practici agricole.


La rândul lui, Ferencz András îi cunoștea pe frații Farkas (Szilamér și László) din grădiniță. Ei, auzind de la fratele meu că eu bat la tobe, mi-au propus o colaborare. Toate astea s-au întâmplat când Szilamér și cu mine eram in clasa a VII-a, Laci în clasa a VIII-a, deci cam prin toamna anului 1984 sau primăvara 1985, nu mai știu exact. La început relația cu Laci nu se rezuma numai la cântat, mai mult, se rezuma la orice în afara cântatului. Cântatul era doar o idee, un fel de vis distant. Am avut tentative în liceu, dar dincolo de o participare modestă la etapa locală a Festivalului Cântarea României nu a fost să fie mai mult, având în vedere că au intervenit examenele de treapta a II-a, respectiv bacalaureatul, urmat de examenele de admitere în învățământul superior. Ideea și activitatea muzicală am reluat-o doar după schimbările din 1989, când fraților Farkas li s-a oferit o posibilitate de a lucra în Germania pentru a achiziționa un minim necesar de dotare pentru repetiții (instrumente și stații); înainte am repetat cu prosoape puse pe tobe și cu chitare românești amplificate în magnetofoane rusești «Maiak». Una din întâmplările amuzante a avut loc în 1990 când am fost la festivalul de Jazz de la Costinești și la un festival de blues ținut în Petőfi Csarnok din Budapesta, unde ne-am dus și ne-am întors cu autostop-ul. În paralel cu festivalul de blues a avut loc și un mega-concert al trupei Illés. Neavând bani la ora aceea pentru a plăti intrarea, ne-am strecurat fiecare cum a putut. Ne-am despărțit la moment dat pentru a intra mai ușor înăuntru. Țin minte că am sărit vreo trei garduri, până am ajuns la stadion (Népstadion), unde a urmat stresul să nu mă prindă vreun control interior, să-mi ceară biletul. Am ajuns cu bine abia la penultima piesă și în final ne-am reîntâlnit și cu Laci. Dar astea-s amintiri care nu demult au devenit «bitter-sweet». a povestit Borbély Szilárd, tobarul formației Quo Vadis, în cadrul unui material amplu realizat în memoria lui Laci Frakas pe care-l puteți citi în întregime aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.