Zoltan Octavian Butuc aduce o seară de poezie și muzică la Timișoara,...

Zoltan Octavian Butuc aduce o seară de poezie și muzică la Timișoara, sub genericul „Colinda mea pentru voi“

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Oscar Iustin

Zoltan Octavian Butuc revine la Timișoara pentru o seară specială care va avea loc sub genericul „Colinda mea pentru voi“ evenimentul urmând să se desfășoare vineri, 23 decembrie, de la ora 18, la Viniloteca.

„Eu – Zoltan Butuc. Actor = scenă / lumini / public / emoție. Necum vreun analist, comentator, cronicar sau filosof. Trăim vremuri zgomotoase, corozive și păguboase sufletului. Fragmentarea asta a atenției (care ne încearcă pe toți ) te face tot mai greu să rămâi oleacă locului și să-nțelegi ce-i cu tine. Așa că despre cultură muzicală – scapă cine poate. Cine? Cel care pune telefonu deoparte atunci când e cazu. Cel care stă cu celălalt în contact viu. Cel care ascultă. Eu cred despre întâmplarea cu scena că e chiar un dialog. El nu se petrece dacă toți vorbim în același timp.


Apoi, acum nici curiosu nu mai are vreme. Evident streaming și bere și mai rar vinil, catifea și trabuc. Și nu doar în România. Dar un loc ca Viniloteca (mi-e clar asta) se poate conjuga cu altceva decât am punctat până aici. S-a mai întâmplat și poate să se mai întâmple. Ingredientele unei seri de ascultare, armonie și frumos sunt acolo. Eu mi-aduc partea mea. Emil face partea lui ( și țin să-i mulțumesc). Despre planuri și vise nu am de spus nimic. Sau tot mai puțin. Poți sau nu să mă iei în serios, copilul meu îmi adună tot, și-mi umple tot. … Sănătatea lui, starea lui de bine, femeia mea, Acasa Mea mă preocupă mai mult decât visele. Și e bine, Doamne-ajută! Final de 2022 care vine după 2021 și 2020 HA!! Un An Bun, desigur“, spune Zoltan Octavian Butuc despre acest eveniment.

Artistul s-a născut în 1969, în Braşov, și este Cetățean de Onoare al Coloniei Literare Petrila. În 1995, a terminat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti. În 1993 i s-a decernat Premiul pentru debut UNITER, pentru rolul din spectacolul „Ora lynxului” de Per Olov Enquist, la Teatrul Odeon. A jucat în spectacole de teatru la Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, la Odeon, la Theatrum Mundi, Teatrul Act, Maria Filotti – Brăila. Pe marele ecran, a debutat în pelicula „Prea târziu” (1996), regizată de Lucian Pintilie, şi a avut roluri în alte peste 30 de filme de lung metraj. A fost nominalizat la „On Air Music Awards” 2015, la secţiunea „Cel mai bun folk al anului”. Recitalul său, „Pentru cei care iubesc limba poezească” a fost preluat de TVR, în cadrul stagiunii „Teatru în TVR” 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.