Bărbat reținut de polițiști după ce și-a bătut iubita și a jefuit-o

Bărbat reținut de polițiști după ce și-a bătut iubita și a jefuit-o

0
DISTRIBUIȚI

Un bărbat care și-a bătut vineri iubita din vestul țării, i-a furat mai multe bunuri și apoi a pelcat acasă în județul Olt, a fost prins de polițiști.

„Din cercetări, a reieșit că un bărbat de 26 de ani, din județul Olt, în timp ce se afla la domiciliul victimei, în localitatea Sânpetru German, i-a aplicat mai multe lovituri în zona feței și i-ar fi sustras din locuință două perechi de cercei din aur, un telefon mobil și mai multe acte, după care a plecat într-o direcție necunoscută”, a transmis IPJ Arad.

Femeia a fost transportată la spital, pentru evaluarea stării și acordarea de îngrijri medicale, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru violență în familie și furt.

„În urma investigațiilor, efectuate, cu sprijinul polițiștilor IPJ Olt, cel în cauză a fost depistat în localitatea Valea Mare, acesta fiind condus pentru audieri în Arad.


În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. Activitățile au beneficiat de suportul Serviciului pentru Operațiuni Speciale Arad”, a mai comunicat IPJ Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.