Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a relansat joi licitația pentru proiectarea și execuția secțiunilor Poarta Sălajului – Zalău și Zalău – Nușfalău din Autostrada Transilvania.
Potrivit unui comunicat al CNAIR, compania a anulat joi procedura de atribuire de licitație restrânsă pentru proiectarea și execuția subsecțiunea Poarta Sălajului – Zalău, inclusiv Tunel rutier la profil de autostradă în zona Meseș, și subsecțiunea Zalău – Nușfalău.
Decizia a fost luată ca urmare a creșterilor de prețuri înregistrate pe piața de profil în ultima perioadă, precum și pentru revizuirea documentației în conformitate cu modificările legislative intervenite până în prezent și cu realitatea existentă în teren.
Tot joi, procedura de achiziție publică a fost reluată prin încărcarea documentației de atribuire în SICAP.
Astfel, durata de proiectare și execuție a contractului este de 78 de luni. Contractul va fi finanțat din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operational Transport (POT).
Conform CNAIR, obiectivul în lungime de 41 de kilometri include numeroase lucrări de artă printre care 65 de viaducte, poduri și pasaje pe și peste autostradă, în lungime totală de aproximativ 13 kilometri. Tunelul Meseș are două galerii cu două benzi de circulație pe sens în lungime de 2,89 kilometri.
După validarea documentației de atribuire, CNAIR va putea publica Anunțul de Participare aferent contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor, în cadrul căruia se va stabili și data de depunere a ofertelor.