Concert special la Filarmonica „Banatul” din Timișoara, cu ocazia Zilei Culturii Naționale

Concert special la Filarmonica „Banatul” din Timișoara, cu ocazia Zilei Culturii Naționale

0
DISTRIBUIȚI

Ziua Culturii Naționale va fi marcată la Filarmonica „Banatul” din Timișoara  printr-un concert susținut de membrii Orchestrei Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Evenimentul are loc duminică, 15 ianuarie, de la ora 19:00, în Sala Capitol. Dirijorul concertului va fi Cristian Spătaru, iar solist va fi pianistul Peter Tradnic.

„Programul nu putea începe altfel decât cu o lucrare a unui compozitor român. Astfel, dirijorul a ales Valurile Dunării de I. Ivanovici. Creația lui I.


Ivanovici (născut în 1845, la Timișoara) cuprinde 350 de piese, majoritatea dansuri (vals, cadril, polcă) și marșuri. Cea mai cunoscută compoziție a sa este valsul Valurile Dunării, piesă ce s-a bucurat de un succes atât de mare, încât a fost uneori atribuită altor compozitori, între care și lui Johann Strauss-fiul. A fost interpretată prima dată la Expoziția Universală de la Paris din 1889, în aranjamentul semnat de Emile Waldteufel, unde a câștigat premiul pentru compoziție și a devenit imnul expoziției. Ioan (Iosif) Ivanovici a fost numit post-mortem Cetățean de Onoare al Timișoarei”, a transmis Filarmonica „Banatul”.

În cadrul concertului de duminică seara, publicul va putea audia și Concert pentru pian și orchestră nr. 1 în do major, op. 15, de Ludwig van Beethoven, și Suitele Peer Gynt nr. 1 și 2, de Edvard Grieg.

Biletele se găsesc online pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, la casieria instituției și pe myticket.ro.

Ziua Culturii Naționale se sărbătorește din 2010, iar data de 15 ianuarie a fost aleasă întrucât este ziua de naștere a celui mai mare poet român Mihai Eminescu. Sărbătoarea are ca scop promovarea culturii, artei și a efortului academic românesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.