Complexul Muzeal Arad a pregătit pentru această lună un exponat edificator referitor la genealogia familiei Slavici, exemplificat prin două scrisori care fac parte din fondul documentar al al Muzeului Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția” din Șiria, semnate de cea de-a doua fiică a scriitorului, Fulvia Struțeanu.
Scrisorile, prezentate de muzeograful Laura Ionela Moț, sunt datate în 1959 și 1960 și lămuresc câteva aspecte despre familia Slavici și originile acesteia. Scrisoarile cuprind și schițe întocmite chiar de Fulvia, care reprezintă elemente ale arborelui genealogic, considerat un fel de testament lăsat cu precădere publicului arădean. Dacă opera lui Slavici este cunoscută de iubitorii de literatură, unele aspecte din viața sa sunt mai puțin cunoscute, dar se regăsesc în corespondența păstrată.
O a doua scrisoare aduce unele lămuriri legate de casa în care s-a născut Ioan Slavici, legate de arhitectura acesteia și de împărțirea ei, cu obiectele existente în interior.
Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva prezintă primul număr al ziarului de muzeu „Z.meu. Ziarul de muzeu”, apărut la Bistrița în decembrie 2022, dar la care participă și specialiști de la alte 11 muzee din țară, printre care muzeul devean și Colecția Etnografică Marius Matei, care este totodată muzeograf la Muzeul Satului Bănățean.
Ineditul demers s-ar putea intitula „12 muzee într-o expoziție, un ziar și 36 de povești” și spune povestea a 36 de piese de port și podoabe tradiționale deosebite din cele 12 muzee care au realizat expoziția „Dincolo de poveste. Graiul straielor moștenite”, care sunt expuse la Deva. În afară de prezentarea exponatelor, ziarul, sugestiv inspirat din mitologia populară, spune și povestea din spatele obiectelor, dând glas straielor moștenite de la generațiile trecute, care au creat un vast areal cultural tradițional.
Exponatul lunii ianuarie la Muzeul Banatului Montan din Reșița este o placă de zinc tipografic turnată pe un suport de lemn cioplit într-un atelier reșițean, în anul 1930, pe care este desenată, în oglindă, o reclamă la un nou model de tocuri de pantofi comercializate de firma Palma, și un text în limba germană în care e lăudată calitatea acestora, produse de muncitori calificați care prelucrau tocurile de cauciuc, mai ieftine și mai rezistente decât pielea, care – spune reclama – asigură un mers binefăcător și elastic.
Zincografia era un tip distinct de litografie – metodă de scriere pe o placă de piatră poroasă cu suprafața perfect netedă – care se bazează pe relația de respingere dintre ulei și apă, descoperită la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
O soluție chimică fixează imaginea în piatră, și printr-un complicat proces tehnologic, cerneala pe bază de ulei este atrasă de imagine, în timp ce apa este respinsă. Placa de zinc era pregătită în mod similar cu o piatră litografică, bazându-se pe aceleași principii pentru a crea imaginea, procedeul fiind folosit începând din secolul al XIX-lea.
Cel mai bine conservat sanctuar neolitic din România este cel de la Parța, și este exponatul ales de Muzeul Național al Banatului pentru luna ianuarie. El a fost descoperit în anii ʹ70 ai secolului trecut iar cercetările arheologilor, care au durat mai mulți ani, au stabilit că acesta datează din perioada neoliticului mijlociu. Sanctuarul avea două încăperi, cea a altarului și cea a ofrandelor, iar în camera altartului a fost descoperită o statuie dublă, cu două capete, unul de taur și celălalt de femeie, decorată cu incizii în culorile galben și roșu, a cărei simbolisitcă era legată de cultul fecundității și fertilității, specific epocii neolitice.
Cercetătorii au stabilit că în perioada în care a fost construit sanctuarul, constelația Taurului apunea la momentul răsăritului soarelui la echinocțiul de toamnă, iar la momentul echinocțiului de primăvară, aceasta răsărea din nou, astfel încât cele două figuri priveau spre constelația despre care se presupune că ar fi reprezentată și în picturile rupestre din peștera Lascaux, vechi de 17.000 de ani.
Un prim sanctuar, probabil incendiat, a fost refăcut ulterior, sub forma unei clădiri cu mai multe încăperi ridicate în jurul unei statui monumentale care a fost realizată din pământ nisipos, acoperit de o lipitură de lut și pleavă. Pe lângă încăperea în care se afla statuia monumentală, erau altele mai mici, cu altare care aveau diverse întrebuințări. Pe un perete, într-o nișă, a fost descoperită o reprezentare din lut a Lunei iar întregul inventar al încăperilor a dus la formularea unor ipoteze îndrăznețe legate de semnificația astronomică dar și de cea mitologică și rituală a acestui monument preistoric unic, care a dobândit notorietate pe plan internațional. Sanctuarul cu piesele originale este reconstituit într-o încăpere a castelului Huniade, la o scară mai mică, din lipsă de spațiu, dar o replică a acestuia este în lucru chiar la Parța, unde a fost descoperit.
