Întreruperi în furnizarea căldurii şi apei în Timişoara. Anunţurile Colterm şi Aquatim

Întreruperi în furnizarea căldurii şi apei în Timişoara. Anunţurile Colterm şi Aquatim

0
DISTRIBUIȚI

Colterm a anunţat noi defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare a Municipiului Timișoara.

Până la remediere, apa caldă şi căldura e întreruptă azi până la ora 15, la punctul termic 44. Sunt afectați consumatorii arondați străzilor: Bogdănești, Circumvalațiunii, Mendeleev, Pavel Rotariu, Dinu Lipatti, Popa Laurențiu, Acad. Sextil Pușcariu, Suceava, Zenit, în total un număr de 32 de branșamente.

Avarii sunt şi în reţeaua de apă a Timişoarei. Aquatim a anunţat întreruperea alimentării cu apă, până la ora 15 pe străzile Cozia, Banul Severinului, Polonă, în Parcul Industrial Freidorf, la firmele Elba, Contitech, R-Coating, Nestle, Rolicom, Aquila Part Prod Com, Proelectric, Romsafe, Celuloză și oțel, precum și în localităţile Săcălaz, Ivanda și Ianova.

Tot azi, până la ora 17, sunt lucrări programate de conectare conducte.


„Se va opri apa și la Școala Gimnazială Nr. 16 „Take Ionescu”. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, se mai arată în comunicatul Aquatim.

Totodată, compania de apă a precizat că în zilele următoare se va efectua spălarea rețelei de distribuție în mai multe localități: „Ca urmare, pe 27 ianuarie, între orele 9-14 se va întrerupe furnizarea apei în Colonia Fabricii, iar pe 27 și 28 ianuarie, în intervalul orar 9-14, în Cenad și Lovrin presiunea va fi scăzută”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.