Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, audiat la sediul DNA București UPDATE Reacția lui...

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, audiat la sediul DNA București UPDATE Reacția lui Grindeanu

1
DISTRIBUIȚI

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a fost chemat astăzi la sediul DNA București, unde este audiat în calitate de martor în dosarul directorului general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Alexandru Ion Simu, care este cercetat pentru abuz în serviciu.

Vă reamintim că directorul general al CFR SA, Ion Simu, și unul dintre adjuncți, Petru Ceșa, sunt anchetați penal de DNA Timișoara.


Conform anchetatorilor, anul trecut în luna aprilie „suspectul Ceșa Petru, în calitatea menționată mai sus, la instigarea celuilalt suspect, și-ar fi arogat atribuțiile funcției de director general al CNCF CFR SA, cu toate că nu deținea această funcție sau o împuternicire în acest sens și a emis două decizii, prin cea de-a doua numindu-l pe Simu-Alexandru Ion la conducerea Sucursalei Regionalei de Căi Ferate Timișoara. Prin aceste două decizii privind traseul profesional al lui Simu-Alexandru Ion, suspectul Ceșa Petru ar fi urmărit să-i asigure primului stabilitatea unei funcții de conducere la nivel regional, după încetarea celei de director general interimar al CNCF CFR SA”.

UPDATE Într-un comunicat emis de Ministerul Transporturilor, Sorin Grindeanu a subliniat că, în calitatea sa de ministru al Transporturilor și Infrastructurii, își dorește o clarificare cât mai rapidă a situației şi aflarea adevărului.

Preocupările și activitățile desfășurate de către ministru, la minister, se concentrează, de la începutul mandatului, pe dezvoltarea infrastructurii, atragerea de bani europeni și dezvoltarea capacității administrative, susține un comunicatul ministerului. Totodată Sorin Grindeanu precizează că va da curs cu celeritate tuturor solicitărilor venite din partea organelor statului, pentru clarificarea situației.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.