Motivarea sentinței date de Curtea de Apel București în cazul colaborării fostului...

Motivarea sentinței date de Curtea de Apel București în cazul colaborării fostului director al Muzeului de Artă din Timișoara cu Securitatea

0
DISTRIBUIȚI

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a stabilit printr-un vot unanim – situație mai rar întâlnită – calitatea de informator al securității pe care a avut-o istoricul Victor Neumann, absolvent al facultății de istorie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. El a devenit colaborator din vara anului 1977, când, la doar un an după absolvirea studiilor, era muzeograf la Muzeul Banatului, până după 1989. CNSAS a solicitat instanței de judecată să constate acest lucru, și  prin hotărârea pronunțată anul trecut, în 4 noiembrie, instanța de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a stabilit, pe baza probelor depuse la dosar, că Victor Neumann a fost colaborator al Securității și a furnizat acesteia 52 de note informative semnate cu nu mai puțin de cinci nume conspirative, în care erau reclamate „activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist” și îngrădeau drepturi și libertăți fundamentale – cele două condiții care definesc calitatea de colaborator al Securității.

În ultimul an, Victor Neumann a fost recrutat de Centrul de Informații Externe (CIE), în semn de răsplată pentru „informațiile valoroase din punct de vedere operativ”, furnizate anterior. El a avut, de asemenea, mai multe sarcini contrainformative, când „a fost deplasat” la manifestări științifice, a avut o bursă de studii și posibilitatea unor documentări „în interes operativ”. După 1990, a ocupat mai multe funcții importante, ultima fiind cea de director al muzeului de artă din Timișoara între 2013 și 2021, pe care a fost nevoit să o părăsească după ce a fost evaluat cu o notă care nu-i permitea continuarea mandatului.

„Opinii științifice” conforme cu linia ideologică a PCR

Documentele păstrate în dosare arată fără dubiu că Neumann a furnizat informații scrise și verbale despre activitatea profesională și viața privată a unor colegi de la Muzeul Banatului, alți istorici și oameni de cultură din țară și din emigrație. El s-a apărat pretinzând că informațiile pe care le-a furnizat Securității nu ar fi adus nici un fel de prejudicii persoanelor la care a făcut referire, deoarece notele sale informative cuprindeau doar analize cu interpretări diferite ale izvoarelor istorice, opinii științifice și activități din timpul deplasărilor în afara României, dar din conținutul notelor, cum sunt ele menționate în motivarea hotărârii judecătorești, reiese fără dubiu că acestea erau formulate din perspectiva directivelor trasate de PCR, probleme de competența istoricilor fiind astfel transformate într-o problemă politică, mai ales că informațiile pe care le-a furnizat nu erau destinate doar securității, ci și Comitetului Județean de Cultură și Educație Socialistă Timiș.

Ofițerii de securitate au consemnat că informațiile pe care le-a furnizat despre colegii de la muzeu, „bogate și detaliate” privind activitatea profesională și viața privată  a acestora, „au fost exploatate pe diferite linii de muncă. Are posibilități la diferite instituții din străinătate și cunoaște pe Virgil Tănase, Paul Goma și alte persoane din străinătate ce prezintă interes pe linia muncii noastre. Este atașat față de organele de securitate, are calități și posibilități de informare. Considerăm că este util pentru a fi luat în lucru pe linia acțiunii Venus 2”, care viza diaspora.

Istoricul Florin Medeleț, o victimă a delațiunilor

Delațiunile lui Victor Neumann nu erau nici pe departe infoensive, așa cum a pretins acesta, și nu au fost lipsite de urmări. Una din persoanele care au avut cel mai mult de suferit de pe urma turnătoriilor sale a fost regretatul istoric și arheolog Florin Medeleț, prețuit nu numai de comunitatea științifică românească, ci și de cea din străinătate, care era pe atunci director al Muzeului Banatului. În 1978 s-a declanșat o adevărată ofensivă a Securității împotriva acestuia, susținută de informatori din muzeu, printre care și Victor Neumann, care avea să-i afecteze profund  cariera.

Florin Medeleț  avea să fie pus sub urmărire informativă în dosarul „Castelanul”,  în problema Artă-Cultură – lucrarea informativă fiind aprobată în prealabil de Comitetul Județean PCR Timiș.


A fost acuzat de atitudini anticomuniste, pe motiv că „au fost concretizate unele poziții ala sus-numitului, prin care neagă continuitatea etnico-teritorială a românilor pe vatra jud. Timiș, de contestare a unor dovezi istorice privind prezența și permanența daco-romană, concepând studii de istorie confuze, care pot fi preluate negativ de istoricii iredentiști din străinătate”, cum susținea și Victor Neumann, că a prezentat discuții și opinii ale unor membri din mediul cultural stabilit în occident, care contraziceau punctele de vedere oficiale, nefiind doar „puncte de vedere ca om de știință și cercetător”.

Acuzațiile, complet nefondate, erau însă în concordanță cu linia partidului care promova naționalismul comunist și continuitatea daco-romană în situații care nu aveau nici o legătură cu descoperirile arheologilor și impuneau interpretări false ale acestora. În urma informațiilor obținute de la informatori, în 1980 au fost sesizate organele de partid, iar Florin Medeleț a fost destituit din funcția de director, prin decizia secretariatului Comitetului Județean Timiș al PCR. În locul său a fost numit director Mihai Fătu, caracterizat de o altă sursă drept „înfocat adept al curentului tracoroman al grupării de la Institutul de Istorie al PCR”, care a modificat expoziția muzeului gândită de Medeleț, reducând la minim tot ceea ce ținea de civilizația romană.

Despre destituirea lui Florin Medeleț și înlocuirea sa cu Mihai Fătu, cel care i-a dedicat lui Ceaușescu „o sală întreagă, un altar încadrat în flamuri şi dominat de portretul conducătorului” a relatat în luna august a acelui an și postul de radio „Europa liberă”. O notă de analiză a Securității avea să observe, un an mai târziu, că „în comentariul difuzat de postul de radio Europa liberă … Castelanul este apreciat ca fiind un arheolog de renume mondial în timp ce actualul director este criticat pentru modul în care a reorganizat muzeul”.

Urmărirea lui Florin Medeleț a continuat până în 1988, având  repercursiuni și asupra intenției sale de a se înscrie la studii doctorale. Florin Medeleț rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut un eminent arheolog, care a coordonat zeci de campanii arheologice pe șantiere din diferite epoci, din preistorie până în Evul Mediu, autorul unei excelente istorii a orașului Timișoara, cel care a repus Lupa Capitolina în centrul orașului, a îmbogățit patrimoniul muzeului cu artefacte valoroase și a coordonat revistele muzeului, lucrările sale științifice fiind răsplătite cu premii și distincții importante. Nu în ultimul rând, a avut o contribuție incontestabilă la formarea unor tineri arheologi din cadrul muzeului și nu numai, care îl prețuiesc și astăzi.

De la „atitudine antinațională, antiromânească”, la „capcana ideologiilor naționaliste”

Victor Neumann, cel care în cărțile sale postdecembriste și-a reformulat „opiniile istorice” pledând pentru o identitate și integrare europeană, multiculturalitate și interculturalitate, căutând să evite „capcana ideologiilor etnonaționaliste”, și-a turnat și alți colegi de la muzeu, sesizând în notele furnizate Securității că există „posibilitatea ca mesajul istoric al prezentării unui mormânt sarmat să fie înțeles greșit în condițiile în care lipseau imagini echivalente cu privire la populația autohtonă din Banat”, ceea ce, în opinia sa, era o eroare științifică, și și-a arătat nemulțumirea că un ghid „ridică probleme în sensul exprimării corecte în limba română, vorbind stâlcit”. Despre o altă colegă, arheologul Doina Benea,  specializată pe epoca romană,  a raportat Securității că aceasta ignora problema continuității românilor în Banat căci în timpul ghidajului „doar o dată a pomenit problema continuității” și „nu integrează istoriografia bănățeană în ce națională”.

O altă „opinie științifică” a fost aceea că un mormânt maghiar a fost inclus într-o expoziție, ceea ce însemna o atitudine antinațională, antiromânească, nefiind respectate directivele partidului în materie de istorie națională, mai ales în problema continutității populației romanizate pe actualul teritoriu al României. A denunțat și existența unui cenaclu literar secret, „un fel de salon literar ilegal” la Jimbolia, la care participau Andrei Ujică și Șerban Foarță, și care avea la bază Cabala, „practicile considerate ezoterice și promovarea cultelor religioase” fiind interzise de regim.

Sentința Curții de Apel București nu este definitivă, dar sunt menționate puține cazuri în care acestea să fi fost infirmate de instanța de recurs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.