Pietonii indisciplinați din Timișoara, luați la ochi de polițiștii de la Rutieră....

Pietonii indisciplinați din Timișoara, luați la ochi de polițiștii de la Rutieră. Nici șoferii nu au scăpat de sancțiuni

0
DISTRIBUIȚI

Luni, în doar câteva ore (09:00 – 12:00 și 15:00 – 20:00), polițiștii Biroului Rutier Timișoara și cei ai secțiilor urbane, împreună cu reprezentanți ai Direcției Poliției Locale Timișoara, au organizat „o acțiune în sistem integrat, cu efective mărite, pe principalele artere din municipiul Timișoara, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul indisciplinei pietonale”, fiind date peste 120 de amenzi.

„Polițiștii au desfășurat activități în zonele cu risc ridicat, din punctul de vedere al victimizării prin accidente rutiere, din municipiul Timișoara.


Au fost legitimate 204 persoane și controlate 68 de autovehicule. În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 124 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 18.400 de lei. Dintre acestea, 113 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere, conform OUG 195/2002R, fiind sancționați 82 de pietoni”, a transmis IPJ Timiș.

Au fost reținute, în vederea suspendării, opt permise de conducere, dintre care două pentru neacordare prioritate pietoni, unul pentru neacordare prioritate vehicule, două pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric și trei pentru altele abateri.

Polițiștii au retras două certificate de înmatriculare și au constatat o infracțiune la regimul rutier (conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului).

„Pietonilor le recomandăm să-și sporească atenția atunci când circulă pe drumurile publice, să evite pe cât posibil folosirea părții carosabile pe timp de noapte și în condiții de vizibilitate redusă. O conduită responsabilă și preventivă poate salva viața dumneavoastră!”, mai spune comunicatul polițiștilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.