Polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, controale în Timiș...

Polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, controale în Timiș după incidente soldate cu doi morți

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș au organizat ieri, în intervalul orar 08:00 – 18:00, „o acțiune în sistem integrat, împreună cu polițiștii municipiului Lugoj și cei ai Secției 6 Rurale Găvojdia, în vederea respectării prevederilor Legii 295/2004, privind respectarea regimului armelor și munițiilor și a Legii 407/2006, privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic”.

Acțiunea s-a desfășurat în localitățile Crivina, Jdioara, Cireșu, Criciova și Nădrag, din județul Timiș, zonă în care în ultimele zile s-au înregistrat două incidente mortale, unul la Crivina, altul la Jdioara.

„În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.000 de lei, conform prevederilor Legii 295/2004, privind respectarea regimului armelor și munițiilor.


În urma efectuării unui control la domiciliul unui bărbat din localitatea Crivina, județul Timiș, s-a constatat că acesta a deținut la domiciliul său 58 de cartușe, fără a fi autorizat conform legii 295/2004, privind respectarea regimului armelor și munițiilor. A fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, portul, confecționarea, precum și orice operațiune privind circulația armelor letale, a munițiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora”, a transmis IPJ Timiș.

Polițiștii mai precizează că a fost efectuat și un control la o partidă de vânătoare autorizată, desfășurată pe fondul de vânătoare Nădrag, fără a fi constatate fapte de natură penală sau contravențională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.