Șofer de camion, prins sub cabină în urma unui accident FOTO

Șofer de camion, prins sub cabină în urma unui accident FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Accident de circulație în această dimineață pe DN 76, la intrarea în localitatea Brad dinspre Deva. Un șofer a pierdut controlul camionului pe care îl conducea și a ieșit în afara părții carosabile. Bărbatul a fost aruncat din cabină și prins sub aceasta, suferind mai multe răni.

„În această dimineață, pompierii brădeni au intervenit cu două autospeciale de stingere, dintre care una dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, la un eveniment rutier anunțat prin intermediul numărului unic de urgență 112, la intrarea în localitatea Brad dinspre Deva. În sprijinul pompierilor a acționat și o ambulanță a SAJ. Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au constatat că este vorba despre un autocamion ieșit în afara părții carosabile și l-au găsit pe conducătorul auto sub partea din față a autovehiculului.


După ce bărbatul în vârstă de 61 de ani a fost evaluat de către echipajele de prim ajutor, a fost transportat la CPU Brad, conștient, dar cu multiple plăgi. Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile specifice pentru preîntâmpinarea producerii unui incendiu, în astfel de situații”, a transmis ISU Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.