Vremea de Bobotează în vestul ţării. Ce fenomene meteo sunt aşteptate

Vremea de Bobotează în vestul ţării. Ce fenomene meteo sunt aşteptate

0
DISTRIBUIȚI

Frigul de Bobotează se transformă în viscol și vânt doar în zonele montane, unde meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis cod galben.

Potrivit ANM, vor fi intensificări ale vântului și viscol în nordul Carpaților Orientali. Sunt vizate județele Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Alba, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț, Vrancea, Buzău, unde joi, între orele 2.00 – 14.00, în Carpații Orientali și local în Munții Apuseni vântul va avea intensificări, cu viteze de 60…80 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă, rafalele vor depăși 100…120 km/h.


În grupele nordice ale Carpaților Orientali va fi viscol, iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. Vântul se va intensifica temporar și în nordul Crișanei și în nord-vestul Transilvaniei unde se vor înregistra viteze de 55…60 km/h.

De asemenea,de joi, de la ora 14.00 până vineri la ora 12.00 vor fi intensificări ale vântului și viscol la altitudini de peste 1700 de metri.

Sunt vizate județele Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Covasna, Brașov, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Gorj, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj.

În zonele montane din aceste județe vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h, iar în zona înaltă (la peste 1700 m), rafalele vor depăși 100…120 km/h și temporar va ninge viscolit. Local în Transilvania, temporar vor fi intensificări, cu viteze în general de 55…70 km/h.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.