Abandonați la naștere, doi români care trăiesc în Canada au aflat la...

Abandonați la naștere, doi români care trăiesc în Canada au aflat la 50 de ani că sunt frați

0
DISTRIBUIȚI

Abandonați la naștere, doi români care trăiesc în Canada, la mai puțin de 30 de minute de mers cu mașina unul de celălalt, au aflat la 50 de ani că sunt frați. Mai mult, amândoi au câte un fiu pe nume Victor.

Dacina Crasnanic și Traian Alexandru nu s-au cunoscut niciodată înainte de a-și face, în mod independent, teste ADN, în speranța de a afla mai multe despre familiile lor. După teste, au avut parte de surpriza vieții lor: rezultatele au dezvăluit că sunt frați.

Cei doi, ambii în vârstă de 50 de ani, locuiesc întâmplător la mai puțin de 30 de minute de mers cu mașina unul de celălalt.

„Este o nebunie. Adică, de ce Canada? Aș putea fi în Anglia. Aș putea fi în Germania. Aș putea fi în Spania. Sunt un cetățean european. Aș putea fi peste tot, dar sunt aici”, a declarat Alexandru la CBC Metro Morning.

Alexandru i-a trimis un mesaj Dacinei, care locuiește în Markham, la nord de Toronto, pe rețelele de socializare, în ajunul Crăciunului din 2021, la scurt timp după ce a primit rezultatele.


S-au întâlnit pentru prima dată câteva zile mai târziu și, de atunci, au încercat să recupereze deceniile pe care le-au petrecut despărțiți, fără să știe de existența celuilalt.

Femeia a declarat pentru CBC că a fost adoptată la scurt timp după ce directorul unui orfelinat din România a găsit-o abandonată, după naștere, într-un tufiș. Dar ea a aflat că a fost adoptată abia când avea 20 de ani. S-a mutat în Canada împreună cu soțul ei în anii 1990 pentru a-și crește copiii.

Alexandru era și el adult când mama sa i-a spus că a fost adoptat după ce cineva l-a abandonat când era bebeluș. A fost găsit abandonat de către un soldat, care l-a dus la poliție și a fost imediat adoptat.

Fosta soție și fiul lui Alexandru s-au mutat în Toronto, iar Alexandru a petrecut mai mulți ani între Canada și România înainte de a se stabili în Toronto, în 2008.

Asemănările nu se termină aici. Daciana și Alexandru au câte un fiu adult pe nume Victor. Cei doi fii s-au apropiat în ultimul an, de când părinții lor au intrat în legătură.

„Intenționez să trăiesc până la 100 de ani, așa că mai avem încă 50 de ani pentru a recupera timpul pierdut”, a declarat femeia.

Sursa foto: CBC News

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.