Avertisment MApN: Imaginile cu tehnica militară îndreptându-se spre granița cu Moldova sunt...

Avertisment MApN: Imaginile cu tehnica militară îndreptându-se spre granița cu Moldova sunt de fapt „fake news”

0
DISTRIBUIȚI

Ministerul Apărării Naționale (MApN) avertizează asupra unui „fake news”, conform căruia sistemele antirachetă românești se îndreaptă spre granița cu Republica Moldova.

Potrivit reprezentanților MApN, imaginile prezentate sunt de la repetițiile de Ziua Națională de anul trecut.

„Semnalăm apariția în mediul online a unei știri false cu privire la o așa-zisă «relocare» recentă a unor sisteme de apărare antiaeriană din dotarea Armatei României către frontiera cu Republica Moldova.


Materialul video folosit în postările pe acest subiect realizate pe diferite platforme on-line, în care apar, printre altele, sisteme Himars și Gepard din dotarea unor unități militare românești, a fost realizat la sfârșitul lunii noiembrie 2022, în centrul orașului Alba Iulia, cu prilejul antrenamentelor pentru ceremonia militară organizate pentru sărbătorirea Zilei Naționale a României. În mod fals, cu scopul evident de a induce panica, materialul video este prezentat, în 27 februarie 2023, drept «mutarea sistemelor de apărare antiaeriană românești către frontiera cu Republica Moldova, în această dimineață»”, a transmis MApN.

Reprezentanții ministerului atrag atenția că populația poate verifica veridicitatea unor informații de acest gen, „cu caracter senzaționalist și cu tentă panicardă”, consultând sursele oficiale. „Partea pozitivă și încurajatoare a acestei situații este că mulți dintre utilizatorii care au postat comentarii la această postare au observat că materialul video este, în fapt, o înregistrare veche, au indicat corect și locația reală a filmării, fiind chiar apeluri către utilizatori să nu (re)distribuie aceste informații false”, mai spune mesajul MApN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.