Capitala Bucuriei Europene Timișoara

Capitala Bucuriei Europene Timișoara

3
DISTRIBUIȚI

Momentul s-a produs: Timișoara este de ieri Capitală Culturală Europeană 2023. Deschiderea de vineri a fost precedată de râuri întregi de polemici și discuții aprinse, care mai de care mai fanteziste.

Dacă în trecut tot românul a devenit expert în fotbal, politică sau pandemie, de ceva timp am devenit experți și-n cultură. Ne dăm cu părerea despre subiecte pe care nu le stăpânim decât tangențial și nu acceptăm ideile celorlalți, căci nu-i așa… adevărul este numai cel pe care îl propagăm noi.

Deschiderea oficială din Piața Unirii a atras un puhoi de lume. Unii îmbrăcați modest, alții etalându-și bogățiile la vedere, unii tăcuți, alții vorbăreți. Este Timișoara actuală, cu bune și rele, iar acest fapt trebuie să-l acceptăm.


În ceea ce privește programul de pe scenă alcătuit de organizatori….desigur ar fi fost loc și mai de bine. Nu ne-am fi supărat ca la așa o ceremonie să avem parte de Coldplay,  AC/DC și Fatboy Slim. Par example. Sau orice alte vedete. Însă,  per ansamblu, ceremonia pusă la cale de  organizatori a fost bine gândită cu artiști nu neapărat de liga 1, dar care au adus pe scenă mai multe genuri muzicale care au subliniat multiculturalitatea orașului nostru.

Cel mai mare plus a fost însă… publicul. În timpul setului live susținut de germanul Fritz Kalkbrenner în fața scenei în stânga mea se vorbea italiană, în dreapta spaniolă, iar în spatele meu poloneză. Pe străzile adiacente pieței era un flux de turiști cum demult n-a văzut Timișoara și în linii mari toată lumea părea că se bucură de eveniment. Având în vedere că am asistat și la deschiderea capitalei culturale de la Veszprem (Ungaria) cu puțin timp în urmă, pot să certific faptul că acesta este cel mai mare plus al Capitalei Culturale: să ne facă să ne bucurăm de lucrurile simple și frumoase. Așa a fost în Ungaria și așa am simțit și la Timișoara, ieri.

Desigur, nu totul a fost roz. Organizatorii divizați în mai multe „secțiuni“, mai au de pus la punct câteva aspecte. Inclusiv la programul muzical… căci impresia generală este că muzica este cea mai slab reprezentată „felie“ a anului cultural în care tocmai am pășit. Dincolo de toate, ieri a fost frumos. A fost Capitala Bucuriei Europene. Și sperăm să fie așa tot anul!

3 COMENTARII

  1. In capitala bucuriei condusă de un neamț totul este spoială. La orice ploaie casa este inundată in plin centrul Timișoarei pentru că nu duce canalizarea, oamenii deștepți ai lui Fritz fac drumul mai înalt decât trotuarele și panta către casă. In capitala bucuriei masinile de gunoi sunt in plin centru comercial și locuințe, cu toate cele de rigoare, miros pestilențial, muște și șobolani. Legislație există dar cine să o pună în aplicare? Comentarii despre această imagine nu sunt admise și nici publicate. Îl rog pe Fritz să îmi arate imagini asemănătoare din Germania sau oricare țară nu numai europeană. Lingem tălpile tuturor care ne încalcă drepturile. Mulțumim

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.