Casă cuprinsă de flăcări într-o localitate din Timiș. Intervenție dificilă a pompierilor

Casă cuprinsă de flăcări într-o localitate din Timiș. Intervenție dificilă a pompierilor

0
DISTRIBUIȚI

Incendiu sâmbătă seara, puțin înainte de ora 21:00, la o locuință din localitatea timișeană Izvin.

„Au fost alertați la fața locului pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara și Punctului de Lucru Topolovățu Mare, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un autocamion cu container de stingere, o autoscară mecanică de lucru și salvare de la înălțimi și un echipaj SMURD. În sprijinul forțelor a intervenit Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Recaș. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Două persoane s-au autoevacuat și nu au necesitat îngrijiri medicale. De asemenea, din locuință au fost extrase două butelii. În urma incendiului au fost afectate două încăperi, mai multe obiecte de mobilier și electrocasnice, precum și aproximativ 50% din suprafața acoperișului din lemn.


Intervenția a fost îngreunată din pricina drumului greu accesibil și a intensității vântului”, a transmis ISU Timiș.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită de pompieri ca fiind „utilizarea coșului de fum deteriorat”.

Sursa foto: ISU Timiș

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.