Eroi la datorie. Doi polițiști din Timiș au salvat o femeie și...

Eroi la datorie. Doi polițiști din Timiș au salvat o femeie și trei copii mici dintr-o casă cuprinsă de flăcări

0
DISTRIBUIȚI

În noaptea de luni spre marți, în jurul orei1:30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Jebel, aflați în patrulare, au observat că la o casă din localitate a izbucnit un incendiu.

„Polițiștii au solicitat de urgență intervenția structurilor specializate, în vederea stingerii incendiului și, observând că din imobil nu iese nicio persoană, au intrat în casa cuprinsă de flăcări unde au găsit o mamă cu trei copilași, în vârstă de 3 luni, 2 ani și 6 ani, care dormeau, fără a fi conștienți de pericolul în care se aflau.


Fără a sta pe gânduri, au procedat la evacuarea mamei și a copiilor din imobilul cuprins de flăcări, salvând astfel viața micuților și a mamei lor. Având în vedere temperatura scăzută, polițiștii au adăpostit familia la căldură în autospeciala de serviciu până la sosirea echipajelor medicale. Suntem mândri de colegii noștri, care prin faptele lor fac cinste instituției și uniformei de Poliție”, a transmis IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.