Klaus Iohannis, întâlnire cu Maia Sandu: „Republica Moldova nu e singură în...

Klaus Iohannis, întâlnire cu Maia Sandu: „Republica Moldova nu e singură în fața provocărilor Rusiei”

0
DISTRIBUIȚI

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se află joi în vizită în România. Sandu a fost primită de președintele României, Klaus Iohannis, și a declarat că moldovenii simt „sprijinul puternic al României”.

„Astăzi, mai mult ca niciodată simțim sprijinul puternic al României pentru cetățenii Republicii Moldova. Pentru pacea, bunăstarea și viitorul nostru european. Știm ca sângele apă nu se face, și relația noastră e cea mai bună dovadă a acestui adevăr. Astăzi avem atât de multe proiecte comune! Proiecte care ne ajută să rezistăm în această perioadă complicată și să avansăm ferm pe calea europeană”, a declarat Maia Sandu de la Palatul Cotroceni.

Maia Sandu a spus că proiectele comune ale celor două țări au două obiective, „libertatea și viața mai bună pentru cetățeni”.

„Vom continua implementarea proiectelor comune de infrastructură și de interconectare energetică. Vom întări securitatea noastră energetică și nimeni nu va putea șantaja cetățenii noștri cu închiderea gazului. Lucrăm intens la renovarea podurilor existente și la construcția de noi poduri rutiere și feroviare. Astfel, vom spori integrarea noastră economică cu România și cu întreg spațiul european. În domeniul educațional, vom promova parteneriatele academice între școlile și universitățile din țările noastre. Un proiect important unde mizăm pe sprijinul României este studierea limbii române în comunitățile etnice din Republica Moldova și în diasporă. Avem proiecte frumoase comune în domeniul cultural: târguri de carte, reuniunea teatrelor naționale, campanii de promovare a lecturii. Vom continua cooperarea în domeniul dezvoltării locale, a împăduririi și protecției mediului. Mulțumim, România! Pentru consecvență.


Pentru altruism. Pentru îndrumare. Mulțumim pentru că ne ajutați să fim mai puternici”, a mai spus președintele Republicii Moldova.

Maia Sandu a anunțat că prima vizită externă a noului premier moldovean va fi la București. Dorin Recean va ajunge în România săptămâna viitoare.

Iohannis: „Liderii Republicii Moldova și cetățenii săi s-au ridicat însă la înălțimea provocărilor”

România rămâne deosebit de vigilentă față de acțiunile hibride ale Rusiei, spune Klaus Iohannis, în timpul unei declarații susținute alătuiri de Maia Sandu: „Noi nu vom ceda! Vă asigur că Republica Moldova nu este singură în fața acestor provocări”.

„România și Republica Moldova au relații cu totul speciale – cu fiecare zi mai solide! Împărtășim o comunitate de limbă, cultură și istorie și am construit împreună o colaborare extrem de deschisă, sinceră și eficientă. Parcurgem o perioadă de crize de proporții istorice, crize într-un mediu de securitate care s-a deteriorat dramatic, aș putea să spun, în ultimele 12 luni. Cu exact un an în urmă, Rusia se pregătea să invadeze Ucraina și să înceapă un război ilegal și sângeros, marcat de atrocități nemaivăzute de multă vreme pe continentul european, împotriva poporului ucrainean”, a spus Klaus Iohannis.

El arată că a fost un an extrem de dificil și pentru Republica Moldova, stat care a fost afectat profund și direct de consecințele acestui război.

„Liderii Republicii Moldova și cetățenii săi s-au ridicat însă la înălțimea provocărilor pe care alții le-ar fi considerat probabil insurmontabile. V-ați confruntat cu o criză energetică profundă, inflație galopantă, un număr foarte mare de refugiați, dezechilibre economice masive cauzate de războiul dus la hotarele dumneavoastră și atacuri hibride deosebit de agresive din exterior, menite să deraieze cursul european ales de cetățenii Republicii Moldova. Toate acestea, precum și alte provocări similare venite pe un fond de vulnerabilități preexistente au fost gestionate cu calm, profesionalism și curaj exemplare de către autoritățile proeuropene de la Chișinău. (…) România rămâne, totodată, deosebit de vigilentă față de acțiunile hibride ale Rusiei, care, iată, se intensifică la împlinirea unui an de război. Tentativele de destabilizare sunt susținute de intensificarea propagandei pro-ruse, scopul fiind alimentarea de narative utile Rusiei și diminuarea unității și solidarității noastre. Dar noi nu vom ceda! Vă asigur că Republica Moldova nu este singură în fața acestor provocări. Este poziția noastră permanentă, clară și fermă”, adaugă Iohannis.

El precizează că România va continua să sprijine „în mod ferm respectarea suveranității și a integrității teritoriale ale Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internațional”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.