Măcinaţi de accidentări, „Leii din Banat” au părăsit Final 8-ul Cupei încă...

Măcinaţi de accidentări, „Leii din Banat” au părăsit Final 8-ul Cupei încă din sferturi

0
DISTRIBUIȚI
sursa foto: U-BT Cluj-Napoca / Facebook

SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara a părăsit turneul Final 8 de la Constanţa după primul joc eliminatoriu. A fost 56-76 cu favorita U-BT Cluj-Napoca, care a avansat astfel în faza semifinalelor.

Înaintea partidei bănăţenii s-au plâns de numeroasele probleme medicale.


Ilija Djokovic, jucător providenţial în prima parte a sezonului, dar şi Năsturescu, nu au făcut deplasarea din cauza accidentărilor. În timp ce Kesar şi Mirkovic au fost prezenţi deşi nu erau complet refăcuţi.

În aceste condiţii misiunea ardelenilor părea uşurată. După primul sfert doar două puncte le separau pe cele două: 17-15 pentru „U”. Al doilea sfert a adus însă un final cu o diferenţă mai clară pentru clujeni: 25-18. Timişorenii au reuşit să reducă din deficit în sfertul 3 (câştigat cu 19-16). Reluat de la un 52-58 ce părea un scor bun pentru o posibilă revenire a SCM-ului, ultima pătrime a aparţinut aproape în totalitate clujenilor (18-4), care s-au impus lejer.

În mod inedit, coşgheterul jocului a fost dat de alb-violeţi. Nikola Gajic, cu 20 de puncte, a marcat aproape jumătate din reuşitele „leilor”. Ceilalţi marcatori ai învinşilor au fost: McClellan 13 pt., Lazar 10, Mirkovic 3, Mekic 3 şi Kesar 7. Karel Abreu, cu doar 12 puncte, a fost principalul realizator al clujenilor.

Bănăţenii au acum timp să-şi trateze problemele medicale, următorul meci fiind tocmai pe 1 martie, ora 18.30 (FRB TV), tot cu U-BT Cluj, dar în campionat şi pe teren propriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.