Politehnica, înfundată la Dumbrăvița după o primă repriză execrabilă. Stan: „Victorie mare”....

Politehnica, înfundată la Dumbrăvița după o primă repriză execrabilă. Stan: „Victorie mare”. Benga: „Suntem fraierii de serviciu”

0
DISTRIBUIȚI

Politehnica mergea la Dumbrăviţa cam cu ultima speranţă la salvare. Deşi păreau că încep mai bine, alb-violeţii au clacat grav încă din prima parte a jocului de pe arena „Ştefan Dobay”, încheiată cu scor de forfait. Timişorenii alb-violeţi au punctat o singură dată în repriza secundă, s-a încheiat 3-1 pentru gazde, care sunt pe cale să-şi securizeze statutul de Liga 2.

Dacă nu erau norii ameninţători poate arena din Dumbrăviţa era mai plină. Fondul sonor a fost asigurat de susţinătorii alb-violeţilor, care au avut şi un show aniversar pentru o grupare (MCMXXI) la început de meci. A fost şi puţin întrerupt meciul din cauza fumigenelor.

La reluare, în minutul 13 o lovitură liberă executat de Gîsă a întâlnit nefericit piciorul fundaşului Porumb, care în încercarea de a respinge, l-a învins la colţul scurt pe propriul portar. Oaspeţii nu şi-au revenit după acest moment. În minutul 39 o nouă minge aruncată în careul lui Poli e şutată în braţul aceluiaşi apărător iar penalty-ul a fost „convertit” în dreapta lui Murariu de Călin Toma. Fundaş stânga timişorean care avea să încheie repriza cu un nou gol, după ce a reuşit să şuteze din faţa porţii în ciuda unui baraj teoretic în faţa sa.

Năucită de aproape fiecare minge aruncată în careul ei şi transformată în posibil gol, Politehnica a abordat partea a doua ceva mai determinată. Strădaniile la poarta lui Trifon au adus însă doar un gol. În urma unei lovituri libere Bocşan a trimis peste dar goalkeeperul a boxat în capul stoperului trimis în atac pe final. De la punctul cu var Bîrnoi a făcut 1-3. Deşi au mai avut un mic forcing, alb-violeţii nu au mai avut puterea, pe un teren tot mai ud, să revină măcar pentru un punct.

Poli rămâne pe 19 cu 12 puncte, Dumbrăviţa urcă pe 13 şi are acum 22 de puncte. La final ultraşii timişoreni s-au întors cu spatele la jucători, dar l-au primit pentru o poză pe fundaşul gazdelor, Eduard Amariei, care a fost până de curând juniorul lui Poli.

CSC Dumbrăvița: Trifon – Gîsă, Zurbagiu (cpt.), C. Toma – Paulevici (79, Ghinescu), Curea, I. Tănase, Ouadie (58, Niakate), Amariei – Zaluschi (79, P. Simon), Piftor (90+3, Martinov). Rezerve: Mikloș – Capătă, Moțiu, A. Olaru, Toroc. Antrenor: Cosmin Stan.

Poli Timișoara: Murariu – D. Radu, Bocșan (c), Porumb (59, Sekulic), Taub (59, Oanea) – Tiihonen, Ignea – Gîdea (78, D. Benzar), Marincu (78, Mada), Stojanovic (59, Bîrnoi) – Gavra. Rezerve: D. Moldovan – Târșa, T. Călin, Gologan. Antrenor: Octavian Benga.

„Victorie mare, am fost faţă de alte meciuri, foarte nervos, mă agit foarte mult şi azi am fost destul de liniştit.


Pentru că am văzut o echipă cu atitudine în această săptămână la antrenamente şi am aşteptat pe margine să dăm lovitura şi am dat-o. Eu mă gândesc la multe şi mă gândesc… şi chiar m-am gândit să-i batem la scor, chiar m-am gândit la lucrul acesta. Pe mine nu mă surprinde că am avut 3-0 la pauză. Nu vreau să par lipsit de modestie, dar cred că suntem, ca valoare, peste Poli Timişoara în momentul de faţă şi ca grup şi ca jucători… Cred că o atitudine mai bună, şi dacă terenul era foarte bun, tot ambiţiile, orgoliile ar fi decis un aşa tip de meci. Cred că am fost mai montaţi, mai pe meci, cum s-ar spune. Şi pe ei i-a apăsat locul din clasament. S-a văzut lucrul acesta, pentru că nu cred să fie o echipă care să fie la retrogradare, dar sunt apăsaţi şi o să le fie cu atât mai greu mai departe”, a declarat Cosmin Stan, „principalul” alb-verzilor.

„O înfrângere dureroasă, o sâmbătă neagră pentru noi şi în primul rând pentru mine. Pot spune că azi, cu tot respectul pe care-l am pentru adversarul nostru, ne-am bătut singuri. Pentru că toate cele trei goluri din prima repriză au fost trase la indigo. Lovituri libere de la mijlocul terenului, mingea pică în careu şi le-am făcut cadouri. Chiar şi un autogol. Pot spune că toate cele trei goluri au fost cadouri, ce pot să spun, teren, lipsă de concentrare… nici nu contează teren, trebuie să fii foarte concentrat. Şi eram pe un moment bun al jocului când am primit primul gol. Conduceam clar ostilităţile în câmp. Pe toată durata partidei am fost echipa care a condus jocul şi ostilităţile. Pentru că voiam să câştigăm şi cred că am avut ceva peste adversarii noştri, dar, repet, ne-am bătut singuri. Cred că am mai avut două penalty-uri, la fel cum l-a dat pe primul pentru un henţ, putea să le dea şi pe celelalte. A interpretat cum a dorit, a spus că a venit mingea din pământ, dar nu trebuia noi să le facem acele cadouri. Suntem fraierii de serviciu… Ştiam cum joacă, sistemul, cu trei fundaşi, ne-am şi pregătit pentru acest lucru (…) Normal că şansele sunt mici de salvare, dacă nu faci puncte, dar noi trebuie să luptăm până la capăt. De aia am şi rămas şi eu şi ceilalţi jucători … mă aşteptam la ceva mai mult curaj, …cred că unii jucători au simţi presiunea asta din subsolul clasamentului şi uneori au greşit. Trebuie încurajaţi şi să încercăm să facem puncte”, a declarat Octavian Benga, tehnicianul alb-violeţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.