SCM Politehnica, învinsă clar de campioană. Rohozneanu: „Pasele greșite m-au supărat”

SCM Politehnica, învinsă clar de campioană. Rohozneanu: „Pasele greșite m-au supărat”

0
DISTRIBUIȚI
Foto: scmtimisoara.ro

SCM Politehnica a suferit ieri seară un nou eşec drastic cu Dinamo în Liga Naţională de handbal masculin. Formaţia din Champions League a dat impresia că nici nu a forţat pentru a câştiga. S-a încheiat 35-24 (17-11) pentru oaspeţi, care se pregătesc pentru un duel european cu Porto.

Într-o sală destul de plină, organizatorii anunţând o mie de spectatori, asistenţă mai rară, mai ales la clubul de handbal timişorean care încă suferă în subsolul clasamentului, Poli a avut meritul că a deschis scorul. Graţie veteranului Sadoveac, timişorenii au ţinut şi destul de aproape de adversar în primele minute. Iar portarul Lazăr, împrumutat chiar de la Dinamo, a avut şi el un rol în acest lucru.

Apoi, în prima parte a reprizei secunde, dinamoviştii s-au desprins decisiv, după şapte goluri consecutive şi momente de cădere ale poliştilor, care au pierdut multe baloane la rând.


Diferenţa a ajuns la 12 goluri pentru bucureşteni, care şi-au permis să repete anumite scheme şi să puncteze chiar şi în inferioritate. Pe final Poli a mai introdus tineri pentru a-i odihni pe Fenici şi Sadoveac, jocul fiind deja pierdut.

SCM Poli (marcatori): Sadoveac 11 goluri, Trif 4, Fenici, Furak şi Moldovan – 2 fiecare, Szabo, Baican şi Cîtu 1.

„Mi-am dat seama că nu mai putem câștiga, ritmul era foarte intens și aveau și ei nevoie să respire. Dinamo schimbă la 10-15 minute și am fost nevoiți și noi să facem schimbări pentru a le putea face față. Pasele greșite m-au supărat, nu neapărat ratările de pe semicerc. Ne dorim ca adversarul să aibă situații cât mai dificile de a marca, dar cu acele pase greșite ne-am expus foarte mult, pentru că la o echipă precum Dinamo în proporție foarte mare o astfel de greșeală înseamnă un gol primit pe contraatac”, a declarat Mihai Rohozneanu, antrenorul principal al timişorenilor.

Precedentul cel mai sever eşec pentru alb-violeţi a fost tot cu Dinamo, 29-39. Poli a rămas pe 12, cu 13 puncte, la trei lungimi de formaţiile din faţa sa: Vaslui şi Buzău.

Pentru Poli urmează două meciuri tot acasă, sâmbătă, 11 februarie, cu CSU din Suceava, în campionat, respectiv miercuri, 15 februarie, cu CSM Bacău, în turul inaugural al Cupei României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.