
CSM Lugoj îşi continuă parcursul continental la un nivel excelent.
După eliminarea unei formaţii portugheze în optimi, timişencele au câştigat şi prima manşă a sferturilor Cupei Challenge, scor 3-2, în Belgia, cu Asterix Avo Beveren.
Ieri seară, timişencele s-au impus, pe seturi, cu: 26-24, 19-25, 25-21, 16-25, respectiv 15-12 în decisiv. Ruban, cu 24 de puncte, a fost cea mai bună marcatoare a jocului.
Returul e programat miercuri, 8 februarie, de la ora 18.30, în sala „Ioan Kunst Ghermănescu”, din Lugoj. Calificarea în primele patru echipe din CEV Challenge Cup ar fi o premieră şi cea mai importantă performanţă continentală pentru bănăţence.