Bărbat din Timiș, reținut după ce a agresat o femeie. Ce sumă...

Bărbat din Timiș, reținut după ce a agresat o femeie. Ce sumă de bani i-a cerut sub amenințare

0
DISTRIBUIȚI

Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Sânnicolau Mare după ce a agresat o femeie din oraș, a amenințat-o și i-a cerut acesteia o sumă de bani.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 2.40, polițiștii orașului Sannicolau Mare au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie în vârstă de 35 de ani cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 37 de ani a pătruns fără drept în curtea imobilului iar în urma unei discuții a recurs la acte de violență atât verbale cât și fizice.

A continuat să o amenințe cu agresiuni fizice dacă nu îi va da suma de 4.000 de euro.


În urma celor sesizate, la fața locului a fost identificat agresorul, acesta fiind condus la sediul poliției pentru audieri. Totodată, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violențe și amenințare.

”În baza probatoriului administrat, bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive”, informează IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.