Începe o nouă ediție a Festivalului „Sunlight Theatre”. Spectacole inedite și artiști...

Începe o nouă ediție a Festivalului „Sunlight Theatre”. Spectacole inedite și artiști de calibru, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Cea de-a IV-a ediție a festivalului de teatru și artele spectacolului „Sunlight Theatre”, organizat de fundația culturală Artmedia, va marca în acest an cel mai important eveniment al orașului, Capitala Europeană a Culturii, și va aduce în fața publicului spectacole consacrate, de toate genurile și pentru toate gusturile, momente stradale internaționale, evenimente pentru copii și familii, o componentă dedicată tinerilor, ateliere și performance-uri educaționale. Începând chiar din această lună, urmează nouă luni de spectacole, în șapte locuri consacrate și neconvenționale, cu peste 25 de evenimente teatrale și conexe.

„Vivien Leigh:Ultima conferință de presă”, cu Lamia Beligan, „One man aproape show”, cu Pavel Bartoș, „Fete și băieți” cu Raluca Aprodu, „Copilul care nu știa de ce merge la școală” – un spectacol MiniREACTOR – sau „Casa de la țară”, un spectacol al Teatrului Național București, sunt doar câteva dintre titlurile spectacolelor propuse publicului în această ediție a festivalului.

În parteneriat cu Universitatea de Vest Timișoara și cu compania „Nordic Black Theater”, Artmedia va realiza coproducția româno-norvegiană „The Rules of the Game” (Regulile jocului), pe un text de Yann Verburgh, proiectul fiind finanțat de SEE Norvegian Funds.


La spectacolul pus în scenă de regizoarea norvegiană Mine Nilay Yalcin, vor participa studenți și tineri actori din Oslo și Timișoara.

Primul spectacol din cadrul „Sunlight Theatre 2023” este „Un bărbat și mai multe femei” de Leonid Zorin, care va avea loc la Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, în 24 martie, de la ora 19:30. Spectacolul îi are în distribuție pe Magda Catone și pe Claudiu Bleonț, recent nominalizat la UNITER pentru rolul Harpagon din spctacolul „Avarul” de Molière, ei fiind și cei care semnează și regia. Piesa, cu un text amuzant, se joacă cu același succes de 40 de ani, în care spectatorii fac cunoștință cu lumea lui Garunski, un bărbat năucit de femeile din jurul său, pline de cusururi.  Magda Catone interpretează rolurile femeii resemnate – soția, a celei isterice și acuzatoare – medicul psihiatru, a femeii ipohondre – angajata la resurse umane, a femeii bărbat – călătoarea din tren, a femeii poet – colega de sanatoriu și a altor tipologii clasice, iar textul urmărește relațiile pe care Garunski le are cu aceste femei și modul în care acestea evoluează.

Biletele se pot achiziționa de pe iabilet.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.