Mărțișoare muzicale cu veteranii Timișoarei: concert cu membrii trupei Vest

Mărțișoare muzicale cu veteranii Timișoarei: concert cu membrii trupei Vest

0
DISTRIBUIȚI

Membrii trupei Vest din Timișoara au susținut la sfârșitul săptămânii trecute un concert la Mayerhoff Brauerei, unde pe parcursul a două reprize publicul a avut parte de o serie de mărțișoare old – school dar și câteva compoziții proprii ale veteranilor.

Formația care a luat naștere cu 23 de ani în urmă și care este alcătuită din veterani ai scenei muzicale locale reușește de fiecare dată să beneficieze de un public cunoscător, astfel încât recitalurile lor se lasă cu multă veselie și interacțiune.


La fel a fost și cu această ocazie și pe lângă hiturile din repertroriul internațional care au fost fredonate la unison de cei prezenți, muzicienii au atacat și câteva piese proprii printre care s-au numărat „Confortabil“  și „Politicienii“, aceasta din urmă fiind o dedicație specială pentru „oamenii cu carnet de partid“.

Printre compozițiile solistului Radu Stoica se numără și imnul echipei de rugby RCM Timișoara sau cele care sunt incluse în albumul „Timişoara Sacra Fame“, care este un omagiu adus orașului nostru, disc la care au colaborat și alți artiști ca El Mano, Diana Pap, Alina Adriana Iuga, Lucu Valeriu Iocşa, Leo Coste, Dalibor Miovan sau George Găină.

Formaţia Vest a evoluat în componenţa Lajos Varadi Eduard, chitară solo – voce, Ioan Puiu Popa – percuţie, Screciu Viorel chitară – voce, Remus Măruţă – chitară bass, şi Radu Stoica solist și chitară armonie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.