Timișoara sărbătorește pentru prima dată „Piano Day” printr-un concert de pian și ateliere de muzică. Ziua Internațională a pianului va fi marcată pentru prima data la Timișoara, pe 29 Martie printr-un recital de pian la Centrul Reformat Noul Mileniu. An de an, în a 88 zi din an, data aleasă după numărul clapelor de pian, iubitorii de pian din întreaga lume onorează invenția instrumentului muzical în Italia de Bartolomeo Cristofori, în jurul anului 1700.
Timișoara se alătură listei de peste 50 de capitale ale lumii, orașe și centre culturale cu un eveniment unic: un recital de pian susținut de pianistul Reinis Zarins din Letonia și printr-o serie de ateliere muzicale susținute de pianiști locali și pianistul leton.
Pianistul Reinis Zarins a avut primul concert de pian la vârsta de zece ani și a cântat ca solist și pianist în Europa și America de Nord. A participat la festivaluri de muzică prestigioase, precum Festivalul de la Lucerna – Elveția, Festivalul Internațional de Muzică Bath din Anglia și Festivalul de Muzică din Scoția.
Reinis a colaborat cu orchestre de top, inclusiv Orchestra Filarmonicii din Londra, Orchestra de Cameră din Moscova, Kremerata Baltica și Orchestra de Cameră Ostrobothnian din Finlanda, precum și cu dirijorii Pierre Boulez, Peter Eötvös, Pablo Heras-Casado și Andris Poga, printre alții. Spectacolele sale au fost transmise în direct de BBC Radio, NDR, Polish NaHonal Radio și King FM.
„Organizăm evenimentul Piano Day cu un singur scop: de a arăta Timișoarei Capitală Culturală Europeană în anul 2023 cum înțelegem noi motto-ul oficial «shine your light»: prin talentul și măiestria unui pianist de talie europeană, înrădăcinate și însuflețite de credința sa și a marilor compozitori europeni precum J.S. Bach, John Tavener, Arvo Part, Brad Mehldau, Olivier Messiaen și alții, ale căror lucrări le va interpreta în recitalul său unic: «Pilgrims into light»“, a transmis Cristan Cazacu, director executiv Asociația Imago Dei, din partea organizatorilor.
Concertul de pian, cu o durata de 90 de minute, va avea loc la Centrul Reformat Noul Mileniu (Splaiul Morarilor, nr. 1b), miercuri, 29 martie, de la ora 19. Un masterclass de cinci ore susținut de pianistul leton va avea loc în cadrul Facultății de Muzică și Teatru al Universității de Vest Timișoara și alte două ateliere de pian cu pianișH locali alături de refugiați vor avea loc la Casa LOGS pentru copii și mame din Ucraina, pentru a completa evenimentele care marchează Ziua Internațională a Pianului.