Tragedie cu repetiție într-o familie din Sebiș, județul Arad. Un adolescent a rămas fără părinți, după ce ambii s-au sinucis.
Primul care și-a pus capăt zilelor a fost tatăl, acum șapte ani, iar în această săptămână băiatul și-a găsit mama moartă în baie.
Un apel la 112 a mobilizat pompierii din cadrul ISU Arad pentru deblocarea ușii de la baia unei locuințe, echipele de intervenție fiind chemate chiar de fiul femeii care acum șapte ani și-a găsit tatăl mort în garaj. Din păcate, echipajul medical n-a mai putut face nimic pentru victima care a fost găsită spânzurată de calorifer.
Conform apropiaților, după decesul soțului femeia intrase în depresie. Nu a urmat regulat tratamentul prescris de medic și chiar ar mai fi încercat să-și ia viața, dar a fost găsită la timp de fiul ei.