Ungaria insistă să folosească însemnele „Ungarie mari” la meciuri de fotbal. Reacția...

Ungaria insistă să folosească însemnele „Ungarie mari” la meciuri de fotbal. Reacția senatorului Sebastian Răducanu

0
DISTRIBUIȚI
Viktor Orban a purtat un fular cu harta Ungariei Mari la un meci al echipei naționale de fotbal

UEFA a negat oficial anunțul Federației Maghiare de Fotbal, care a transmis într-un comunicat că forul european le-ar fi permis suporterilor maghiari să afișeze însemnele Ungariei Mari la meciurile naționalei. Într-o scrisoare semnată de secretarul general UEFA, Theodore Theodoridis, către forul maghiar de fotbal, se arată că „UEFA nu a aprobat afișarea unor astfel de steaguri și bannere”.


Federația Maghiară de Fotbal a revenit cu un comunicat în care își suține poziția că doar afișarea simbolului Ungariei Mari nu este motiv de sancțiuni disciplinare și afirmă că nu a susținut că UEFA ar fi permis sau interzis în mod explicit arborarea acestor simboluri.

Senatorul de Timiș Sebastian Răducanu consideră că atitudinea oficialităților maghiare este una „sfidătoare și total iresponsabilă”.

„Nu există niciun argument pentru ca Federația Maghiară de Fotbal să solicite dreptul de a arbora steaguri sau bannere cu însemnele «Ungariei Mari», sau harta acesteia, la competițiile organizate de UEFA. Felicit Federația Română de Fotbal pentru promptitudinea cu care a încercat să oprească acest derapaj al maghiarilor, precum si forul de la Nyon, care a refuzat cererea Federației Maghiare de Fotbal. Nu trebuie să acceptam acest joc al intereselor politice revizioniste, care se dispută în afara terenului cu scopul de a incita la ură, de a dezinforma și de a destabiliza. Fotbalul NU trebuie politizat! Fotbalul NU este un mijloc de propagare a ideologiilor, iar astfel de acțiuni trebuie condamnate și sancționate”, a transmis senatorul PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.