Aprecieri pentru Timișoara în Japonia. Videoclipul artistei MidoriStars a fost nominalizat la...

Aprecieri pentru Timișoara în Japonia. Videoclipul artistei MidoriStars a fost nominalizat la Japan Music Awards și va avea o proiecție online în cadrul unui festival de film în Țara Soarelui Răsare

0
DISTRIBUIȚI

„Shitsuren (失恋)”, videoclipul single-ului de debut al artistei MidoriStars, un clip care explorează etapele unei despărțiri, a fost nominalizat la categoria Best Pop Music în cadrul Japan Indies Music Awards, eveniment care va avea loc în data de 17 mai 2023, în Tokyo. Japan Indies Music Awards celebrează artiștii independenți cu un spectacol anual care are loc în localul Milkyway din Shibuya și care e difuzat online în întreaga lume.
Pe lângă asta, „Shitsuren (失恋)” urmează să-și facă debutul cu o proiecție online și la Tokyo Lift-Off Film Festival. 

Scris și regizat de Izabella Alda (MidoriStars) împreună cu Ovidiu Dodo Moldovan, filmat și montat de Ovidiu Roteliuc în Timișoara, videoclipul ilustrează o poveste care inspiră și cu care ne putem identifica cu ușurință.

Aceasta urmărește călătoria unei persoane care experimentează insomnie, confuzie, durere, teamă și tristețe după o despărțire. Videoclipul duce apoi publicul într-o călătorie de autodescoperire, în care protagonista învață să-și gestioneze emoțiile negative, să recâștige controlul asupra propriei persoane și să-și găsească din nou speranța. Distribuția clipului, care îi include pe Izabella Alda, Chisako Ota, Sayuki Totsuka, Andreea Mihalic și Sergiu Mihalic, oferă interpretări puternice care dau viață acestei povești.
Momentul culminant al poveștii îl reprezintă scena de la minutul 03:15, inspirată din Oiran Dochuu (Procesiunea Oiran). Oiran au fost curtezanele de rang înalt în perioada Edo (1603 – 1868) din Japonia, cu talente în diverse forme de artă, cum ar fi caligrafia, muzica, dansul sau poezia. Procesiunea era un mod prin care acestea își puteau etala frumusețea, eleganța, manierele rafinate, precum și inteligența.


În videoclip, acesta este momentul în care personajul principal devine din nou stăpân pe sine, devine conștient de frumusețea sa, precum și de puterea de a merge mai departe. Costumele purtate de oiran pot cântări până la 30 kg, cu tot cu încălțările înalte, numite koma geta. La noi în poveste, protagonista poartă un costum mai ușor, însă „cară” cu mândrie greutatea propriei suferințe (părțile din costum pe care le-a dat jos pe parcurs pentru a se elibera de această durere provocată de despărțire) ca pe un trofeu, arătând că nu mai e controlată de această suferință și că în sfârșit poate privi spre viitor cu speranță și poate merge înainte. Organizatorii evenimentului Tokyo Lift-Off Film Festival spun că sprijinirea artiștilor independenți este extrem de importantă pentru dezvoltarea creării proiectelor muzicale sau de film. De asemenea, ei susțin că Festivalul de film Tokyo Lift-Off (#LiftOffGlobalNetwork) este dedicat expunerii muncii regizorilor emergenti și oferă o platformă pentru a le împărtăși poveștile cu lumea. Astfel, prin participarea la festival și vizionarea unor videoclipuri precum Shitsuren (失恋), putem susține creșterea industriei muzicale independente și contribui la cultivarea următoarei generații de creatori.

Izabella Alda, cea care se află în spatele proiectului MidoriStars s-a născut în Arad și s-a mutat în Timișoara din anul 2008, când a început studiile la Facultatea de Muzică și Teatru, specializarea Artele Spectacolului (Actorie). De limba japoneză a fost atrasă încă din copilărie, însă a început să o studieze în anul II de facultate, în cadrul unor cursuri ținute la Universitatea de Vest de către un profesor nativ. În 2016 a început să ia lecții de pian de la Ovidiu Dodo Moldovan, iar la scurt timp a trecut de la pian la canto și compoziție muzicală. Pentru că limba japoneză i-a rămas la suflet, i-a venit ideea să scrie cântece în japoneză, luând asta ca pe o provocare și devenind astfel primul artist din România care cântă creații proprii în această limbă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.