Cazarma U va deveni capitala sculpturii din Capitala Europeană a Culturii

Cazarma U va deveni capitala sculpturii din Capitala Europeană a Culturii

0
DISTRIBUIȚI

„după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după” este unul din cele mai cuprinzătoare proiecte culturale ale acestui an, care va avea timp de șapte luni, între 4 mai și 30 noiembrie, o serie de evenimente expoziționale, într-un generos spațiu al Cazarmei U din Piața Mărăști.

Acest demers cultural urmărește o inițiere a publicului în evoluția sculpturii din ultima jumătate de secol și perspectivele diverse în care aceasta se manifestă, pentru a arăta că dacă arta sculptează lumea, sculptura îi materializează evoluția.

Proiectul, născut sub semnătura Fundației TRIADE și Attila Kim & Architects, aduce în Timișoara Capitală Culturală Europeană peste 70 de artiști reprezentativi  pentru toate formele sculpturii, patru expoziții de artă contemporană permanente și alte patru invitate și va cuprinde întâlniri, dezbateri și programe educative care propun răspunsuri la întrebarea: în câte feluri mai trăiește încă SCULPTURA?

Organizatorii dezvăluie, deocamdată, că „producțiile artistice au la bază obiectul sculptural, dar ele urmăresc o extensie temporală, spațială sau meta-spațială a acestuia și se referă, pe de o parte, la sculptura-obiect și, pe de altă parte, la interferența sculpturii cu forme de expresie precum intervenția asupra spațiului ambiental, instalația de tip sit-specific, intervențiile de tip Land Art, obiectul augmentat prin tehnologii computerizate, performance-ul sau arta relațională”.

La rândul ei, Sorina Jecza, directorul Fundației Interart TRIADE, arată că „sculptura este vie.


Are un proteism care o face să se adecveze timpului său, lărgindu-și aria sensului. De aici mișcarea după… după… Are dinamism și puterea de a se restructura”.

Prezentarea evoluției sculpturii va fi făcută de istoricul de artă Ioana Vlasiu, curatorul Alina Șerban, artistul Ciprian Mureșan și curatorii Nathalie Hoyos și Rainald Schumacher.

Debutul proiectului va avea loc în data de 4 mai, ora 18:00, programul întreg  urmând a fi anunțat de organizatori pe parcurs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.