Dublă lovitură a DIICOT în vestul țării. Membrii grupării care a adus...

Dublă lovitură a DIICOT în vestul țării. Membrii grupării care a adus în țară țigări de milioane de euro și cei ai unei rețele de trafic de droguri, ridicați de trupele speciale UPDATE Țigările de contrabandă, transportate ca fructe de mare

0
DISTRIBUIȚI

DIICOT a dat în această dimineață o dublă lovitură în vestul țării – polițiștii de la „crimă organizată”, împreună cu trupele speciale ale Jandarmeriei, au descins în zeci de locații din Timiș, Caraș-Severin, Arad, Hunedoara și Dolj. Este vorba de două operațiuni. Una vizând o grupare de traficanți de țigări de contrabandă. iar o alta – o grupare specializată în afaceri cu droguri de risc și de mare risc.

În cazul traficanților de droguri, polițiștii de la SCCO Arad efectuează 16 percheziții și urmează să ducă la audieri 34 de persoane, suspecți și martori. Din primele informații gruparea alimenta piața drogurilor din vestul țării cu toate tipurile de droguri, de la marijuana, la cocaină și substanțe psihoactive. În timpul perchezițiilor anchetatorii au descoperit mai multe pistoale.

Polițiștii de la crimă organizată Caraș-Severin au descins în patru locații pentru a ridica cinci suspecți despre care în ultima perioadă au adunat probe că fac parte dintr-o grupare specializată în contrabanda cu țigări.

În timpul acțiunii de monitorizare, anchetatorii au capturat o cantitate impresionantă de țigări.


În noiembrie anul trecut, polițiștii de frontieră din Calafat au depistat o remorcă frigorifică încărcată cu cu aproximativ 420.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 1,4 milioane de euro.

Vom reveni cu amănunte.

UPDATE Contrabandiștii de țigări au fost vizați de percheziții în judeţele Caraș-Severin, Timiș, Dolj și Mehedinți, anchetatorii găsind, printre altele, arme și muniție. Gruparea era formată din români și bulgari, care falsificau mărci cunoscute de țigări.

„Țigaretele contrafăcute au fost introduse în ţară din Bulgaria, fără a fi marcate, disimulate în autotrenuri și pentru securizarea transporturilor, membrii grupului au utilizat documente care atestau în mod nereal că marfa introdusă din Bulgaria consta în produse piscicole (fructe de mare). După introducerea pe teritoriul României, țigaretele erau depozitate şi distribuite pe piața neagră în cantităţi en gros. Autoturismele și autoutilitarele folosite pentru transportul mărfii, aparținând clienților grupării, aveau locuri special amenajate pentru disimularea țigaretelor de contrabandă”, au transmis oamenii legii.

În activitatea de cercetare, au fost realizate prinderi în flagrant și au fost efectuate percheziții domiciliare în urma cărora au fost confiscate aproximativ 14 milioane de țigarete provenite din contrabandă, adică 700.000 de pachete de țigări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.