Formația We Singing Colors a susținut un concert la Timișoara duminică seara, ocazie cu care a lansat cel de-al treilea material discografic de studio „Hopium“. Evenimentul a avut loc la Manufactura, unde spectatorii au avut parte de un amestec de indie folk cu pop-alternative și nuanțe de rock.
Noul lor disc păstrează linia eclectică la granița dintre indie, folk și pop, peste care se așează noi sonorități și a fost înregistrat în mai multe studiouri din București, iar single-urile „Default Tone”, „Nomad” și „De Noi” au ajuns în atenția melomanilor în ultima perioadă. Alături de piesele incluse pe acest album membrii trupei – Andrei Hațegan (voce și chitară), Roxana Niculae (voce și clape), Joseph Burton (tobe) și Cătălin Lungu (bass) au cântat și câteva extrase sonore din albumele precedente. Am realizat un interviu cu solista trupei Roxana Niculae îin care am aflat amănunte inedite despre activitatea trupei și nu numai.
– E o întrebare enervantă pentru unii, dar… ce stil muzical abordează trupa We Singing Colors?
– Ceva alternativ rock, pop cu mici influențe de folk pentru că… avem povești cu chitară acustică și voci. Depinde de la piesă la piesă. E un alternativ. Cumva e foarte ciudat fiindcă locurile în care cântăm… sunt adesea cu Robin and the Backstabbers sau The Mono Jacks …cu scena alternativă rock. Avem piese cu distors, cu chitară electrică, alea-s mai rock. Avem și piese mai așezate care-s mai pop că-s mai melodioase. Pop în direcția celor de la Pulp. Un fel de britpop. Nu în zona pop-ului românesc și nici mainstream internațional. Sincer nu știu categoriile astea muzicale, cred că ne-ar trebui cineva care să ne definească. Suntem influențați mai mult de muzica britanică și cea americană din zona Nashville și Texas.
– De ce cântați în limba engleză, e mai greu să compuneți în limba română?
– Cântăm în engleză… că așa a fost să fie. Andrei când a început proiectul ăsta… nu te întreba nimeni ce cânți. Eu personal am crescut cu limba engleză… a trebuit să vorbesc în engleză și mi s-a părut natural. Nu m-am gândit niciodată că ar trebui să ne propunem să cântăm în română. Prima noastră piesă în limba română are 12 ani, e chiar de la la început. Eram la sală, versurile au venit natural. Apoi, prin 2015 a început o presiune să facem piese în limba română. Presiunea a venit de la manageri, promoteri și organizatori de festivaluri. Nu ne-am băgat în asta… pentru că după cum se vede, am continuat cu engleza.
– Unde vă vedeți, în underground sau în mainstream?
– Eu vreau să cânt la oameni. Normal că mi-aș dori să cânt de exemplu la Coachella sau la Glastonbury. Astea-s underground sau mainstream? Eu zic că e mainstream bun. E o confuzie și-n capul meu… suntem sau nu de nișă? Teoretic suntem de nișă că nu prea ne știe lumea și avem multe piese în engleză.
și o muzică ce nu prea se ascultă în România. În același timp am avut piese care au fost incluse în reclame. Care-s pentru mase. Una din piesele noastre a fost vreo patru ani la televizor în fiecare iarnă. Am avut piese în filme și pe HBO. Cumva muzica noastră se duce către mase. Ar părea că se duce la multă lume… și în același timp ne considerăm de nișă.
– De ce de nișă?
– Că nu ne știu mai mulți oameni. Că trăim în România unde nu se prea ascultă ceea ce cântăm noi. Eu chiar cred că lumea ascultă muzica noastră și aici doar că nu ne știe lumea suficient.
– Noul album s-a născut greu?
– Nu. Abumul al doilea l-am lansat în 2018. Dar… a venit pandemia… și anii ăia nu-i socotim. Deci putem spune că acum doi ani am lansat un album, deci nu s-a născut greu acest Hopium. Am strâns tot ce erammai bun în perioada asta.
– Ați scos acest disc și sub formă de CD. De ce?
– Ne plac CD-urile, suntem bătrâni. Ne gândin să scoatem și pe vinil, dar e mai greu financiar. Am vrut să-l punem pe stick și ne-am răzgândit. Am auzit că revin playerele CD la modă…
– Ați lansat acest album cu două săptămâni în urmă și ați pornit în turneu. Cum vi se pare scena muzicală din țara noastră?
– Noi n-am mai fost în turneu de dinainte de pandemie. Scena muzicală românească e diferită. Principala schimbare la public este aceea că înainte de pandemie oamenii erau interesați să vadă ceva nou. Să iasă în oraș. Să descopere muzică. Inclusiv pe internet. Acum oamenii sunt axați să meargă în locuriile pe care le știu, la trupele pe care le știu.
– De ce?
– Greu de spus. Am stat prea mult în casă și acuma ne acomodăm mai greu. Eu personal mi-am dorit niște lucruri cât am fost în pandemie… acum nu mai am curiozitatea să descopăr chestii noi, pentru că am niște restanțe acumulate în cei doi ani de pandemie.
– Ce teme abordați în cântecele voastre?
– Andrei compune majoritatea pieselor. Păi… e pasiunea pentru muzică. Inspirația ne vine din viața de zi cu zi din experiențele pe care le avem cunoscând și alți oameni în turnee…
– Cântați și cover-uri?
– Nu. Am avut în trecut. Am cântat Rodion GA și Mondial. Apoi… am mai avut și câte o piesă de la The National, Bon Iver sau Angus & Julia Stones. O dată am cântat la un concert și Aha – „Crying in the rain”. Au fost piese care ne plăceau foarte mult și ne erau la suflet. Altfel… dacă nu le simt, eu nu pot să le cânt. Da, știu că publicul apreciează cover-urile… poate trebuie să mai căutăm și noi.
– Ce așteptări aveți de la oamenii care vin la concertele voastre?
– Nu vin mulți la concertele noastre… Eu… fac frumos pe scenă. Mă simt bine și sper că se simte lumea bine cu noi. Vrem să le dăm o energie celor din public și dacă se întâmplă asta…e perfect.Mi-aș dori să avenm mai mulți oameni la concerte… dar… na.
– Poate ar trebui să lansați un hit…
– Tot lucrăm la asta… Înainte de Timișoara am cântat la Cluj și Oradea și ne-au spus oamenii că le-am dat o energie faină. Pentru noi asta e cel mai important. Asta mă face să continui și îmi dă cea mai mare bucurie de pe lumea asta.
