Un autoturism a fost cuprins de flăcări în această după-amiază, în localitatea arădeană Vladimirescu.
La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad.
Incenendiul a fost stins în scurt timp, iar pompierii au constatat că de vină pentru producerea acestuia a fost chiar proprietarul mașinii. Bărbatul intenționa să predea automobilul la un centru de colectare deșeuri metalice și a vrut să scoată benzina pe care o mai avea în rezervor. În acest scop, a încercat să gaurească rezervorul cu o mașină de găurit, iar din cauza scânteilor produse mașina a luat foc.