
Polițiștii din Capitală fac percheziții, joi, la domiciliile a trei persoane din Hunedoara, care vindeau bijuterii, unele cu marcă protejată, acesrea fiind bănuite de săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și contrafacere.
Controale au fost şi la una dintre casele deţinute de Nicolae Guţă, cei vizaţi fiind nepoţii celebrului cântăreţ de manele.
Persoanele bănuite ar fi comercializat bijuterii, unele purtând însemnele unor mărci protejate, pe o platformă de socializare. În urma efectuării perchezițiilor domiciliare au fost identificate bijuterii, cântare electronice de precizie, documente ce atestă volumul vânzărilor și 3.700 de euro.
Bănuiții urmează a fi conduși la audieri iar ulteriror vor fi prezentați magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și contrafacere de către polițiști din cadrul Seviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.