Un tânăr a ajuns după gratii după ce a furat o mașină...

Un tânăr a ajuns după gratii după ce a furat o mașină și a condus-o beat și fără permis

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Făget au reținut astăzi un bărbat în vârstă de 22 de ani bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni. Acesta a furat o mașină în noaptea de duminică spre luni.

„În fapt, la data de 17 aprilie, în jurul orei 03:00, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Făget au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat în vârstă de 46 de ani cu privire la faptul că, în cursul aceleiași nopți, persoane necunoscute ar fi sustras autoturismul mamei sale, care se afla parcat în fata locuinței din comuna Traian Vuia, satul Jupani, județul Timiș.


În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secţiei 10 Poliție Rurală Făget au depistat autoturismul pe DJ 609B, în localitatea Bethausen din județul Timiș, în timp ce era condus de un bărbat în vârstă de 22 de ani, acesta fiind condus la sediul poliției pentru audieri”, a transmis IPJ Timiș.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că tânărul nu deținea permis de conducere. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la recoltarea mostrelor biologice.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând ca la data de 18 aprilie 2023 să fie prezentat magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget cu propunere de luarea unei măsuri preventive. Polițiștii continuă cercetările în vederea luării măsurilor legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.