Universitatea Politehnica Timișoara și-a lansat campania de admitere în anul academic 2023-24....

Universitatea Politehnica Timișoara și-a lansat campania de admitere în anul academic 2023-24. Ce oferă viitorilor studenți

0
DISTRIBUIȚI

Elevii aflați în anii terminali de liceu sunt puși în fața unor dileme în alegerea viitorului lor. Pentru a veni în sprijinul liceenilor, Universitatea Politehnica Timișoara, care și-a lansat campania de admitere în cadrul Târgului Educațional „Timișoara – ATU pentru educația ta”, care a început de vineri, la Timișoara Convention Center (Hotel Timișoara), vine cu o serie de argumente.

Deja au fost demarate cursuri de pregătire pentru elevii de liceu, la arhitectură, matematică și chimie, utile atât pentru pregătirea bacalaureatului, cât și a admiterii la facultate, iar celor care le urmează nu li se solicită nici un angajament de a urma o facultate din cadrul UPT.

Dar, se știe deja, pe plan mondial, național, regional și local este o nevoie acută de ingineri, nu doar în IT, ci în toate domeniile, alături de specializări adiacente, cum sunt managementul, arhitectura sau comunicarea. La ora actuală, aproximativ 30% dintre studenții UPT sunt timișoreni, restul de 70% provin din alte zone ale țării, iar majoritatea rămân în Timișoara după absolvire. Rămân pentru că orașul, cel mai industrializat din țară și cu cel mai mare potențial de dezvoltare viitoare, le oferă perspectiva unei cariere de viitor. Acest lucru este confirmat și de statisticile realizate pe baza informațiilor din bazele de date oficiale ale statului român, care arată că peste 90% dintre absolvenți își găsesc un job în specializarea pe care au urmat-o, de multe ori încă din perioada studiilor.
Rata mare de angajabilitate a absolvenților are legătură și cu relația dezvoltată de Universitatea Politehnica Timișoara cu marile companii din regiune, majoritatea reprezentate și în Comitetul Director al UPT, ceea ce asigură oportunități foarte bune de practică, laboratoare dotate la cele mai înalte standarde, sprijin în derularea de proiecte și ulterior, după absolvire, un job potrivit specializării.

Titlul de Capitală Culturală Europeană, pe care Timișoara îl deține în 2023, este un alt atu pentru alegerea orașului ca loc al studenției, nu doar pentru evenimentele derulate în acest an, ci și pentru perspectivele de viitor.


În plus, Universitatea Politehnica sărbătorește, tot în 2023, 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri proprii, care a însemnat, practic, actul de naștere al Campusului Universitar Timișoara. Tot în 2023, UPT a deschis noi orizonturi și perspective adresate tinerilor in special, dar și comunității in general, prin conceptul de Campus Creativ, un spațiu accesibil, experimental, incluziv, în care știința și tehnologia mediază dialogul dintre artă și public, generând noi valențe culturale. De altfel, în ultimii ani, Politehnica și-a deschis universul academic și de comunicare multidisciplinară spre spațiul public, printr-un spectru vast de activități și evenimente, alături de parteneri solizi și cu notorietate în aria lor de acțiune. Iar în 2024 se vor aniversa 100 de ani de la prima generație de absolvenți ai Școlii Politehnice timișorene, absolvenți care, timp de un secol, au adus prestigiul Politehnicii peste tot în lume.

În ceea ce privește dotările, Universitatea Politehnica Timișoara dispune de o bază materială de invidiat, ce cuprinde cămine modernizate ce asigură cazarea tuturor solicitanților proprii, patru baze sportive (cu bazin de înot, terenuri de tenis, fotbal, baschet, handbal, săli de forță etc., toate puse gratuit la dispoziția studenților), cea mai modernă bibliotecă universitară, 4 unități de servire a mesei, laboratoare, amfiteatre, săli de curs și de seminar, ateliere, majoritatea modernizate, televiziune proprie, un campus virtual, centru cultural, muzeu, iar în ceea ce privește viața studențească, ligile prezente în fiecare facultate sunt deosebit de active și derulează nenumărate proiecte și activități în toate domeniile de interes, iar prin programele internaționale studenții pot beneficia de burse de studiu sau stagii de practică în universități din toată lumea.

Mai multe informații despre admiterea la Universitatea Politehnica Timișoara se pot obține de pe site-ul propriu, în secțiunea dedicată admiterii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.