Bilanț la finalul festivalului TESZT, cu 31 de spectacole din 15 țări,...

Bilanț la finalul festivalului TESZT, cu 31 de spectacole din 15 țări, la Timișoara. A fost stabilită perioada următoarei ediții

0
DISTRIBUIȚI

După opt zile în care timișorenii au putut vedea 31 de spectacole din 15 țări, cea de-a XIV-a ediție a festivalului TESZT – una specială în cadrul programului Timișoara, Capitală Europeană a Culturii 2023 –  care a reunit peste 3.000 de spectatori în sălile teatrului, cele ale companiilor de teatru independent sau în aer liber, a luat sfârșit.

Timișoara a găzduit, în premieră, spectacole remarcabile din Serbia, Grecia, Germania, Slovenia, Italia, Belgia, Chile, Ungaria, Croația, Polonia, Macedonia, Danemarca, Italia, Bulgaria sau Kosovo, reunite sub genericul „Fluid” și jucate cu casa închisă, care au propus teme de actualitate ale societății contemporane și au prilejuit un dialog cu publicul. De un succes deosebit s-a bucurat spectacolul „Draaagonul” al al artiștilor de la Teatro dei Venti din Italia, jucat în Piața Libertății, la care au participat peste o mie de spectatori de toate vârstele, și cele două reprezentații ale spectacolului „Pescărușul”, cu artiștii danezi de la Det Flyvende, care au avut loc la Aerodromul Cioca, festivalul fiind și o ocazie pentru teatrele independente de a se face remarcate, prin spectacolele puse în scenă: „Dr.


Faustus theatre-concert”  al companiei de teatru Arte-Factum, „Grand Hostel Timișoara” al  teatrului Auăleu și „Zambara Kabarett”, montat de teatrul Basca.

Cele două ateliere cu participare gratuită – atelierul de dans contemporan cu trupa Szene Zwei și coregraful William Sanchez H din Germania, precum și atelierul de intervenții urbane Zentai, susținut de regizorul Giuseppe L. Bonifati, au atras participanți interesați de artele spectacolului, actori profesioniști și studenți, iar  expoziția de machete de scenografii realizate de scenograful Bagossy Levente și instalația „What Is in the Cloud?” a studenților de la Universitatea Maghiară de Arte Frumoase din Budapesta și de la Facultatea de Arte Rippl-Rónai a Universității Kaposvár au atras, zilnic, zeci de vizitatori.

Cea de-a XV-a ediție a festivalului TESZT va avea loc în perioada 19 – 26 mai 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.