Cazarma U din Timișoara, readusă la viață de proiectul „după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după”...

Cazarma U din Timișoara, readusă la viață de proiectul „după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după” (foto)

0
DISTRIBUIȚI

Vechea cazarmă austriacă din actuala piață Mărăști, ignorată de decenii și din care se mai păstrează doar structura, este readusă în circuitul public și umanizată prin proiectul cultural „după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după”, gândit de directorul Fundației Interart TRIADE, Sorina Jecza, și de arhitectul Attila Kim, care au încercat să armonizeze istoria clădirii, redusă acum la cea mai simplă formă a ei, structura de zidărie, cu evoluția și mersul lucrurilor, inclusiv a sculpturii, prin noile expresii artistice care se nasc după ce marile modele s-au impus în conștiința iubitorilor de artă.

Deschiderea oficială a acestui proiect, care, în următoarele șapte luni va aduce în fața iubitorilor de artă patru expoziții permanente și numeroase expoziții temporare, va avea loc în 4 mai, la ora 18:00, și până la sfârșitul acestei săptămâni va putea fi vizitată gratuit.

Expoziția „Monumental și efemer. Memorie sculptată”, al cărei curator este Ioan Vlasiu, abordează istoria și tematica sculpturii românești, având ca punct de pornire unul dintre arhetipurile sculpturii – coloana, prezentată în cadrul acestei expoziții în mai multe ipostaze de artiștii Mircea Cantor, Andrei Cădere, Ioana Ciocan, Reka Csapo Dup, Doru Covrig, Darie Dup, Teodor Graur, Grupul Sigma, Peter Jacobi, Peter Jecza, Aurelia Mihai, David Morar, Ciprian Mureșan, Paul Neagu, Ion Nicodim, Mihai Olos, Alexandru Păsat, Silvia Radu, Mircea Roman, Elena și Marcel Scutaru, Virgil Scripcariu, Aurel Vlad, Victoria Zidaru. „Materie vie”, a doua expoziție permanentă curatoriată de Alina Șerban, folosește materiale neincluse în zona clasică a sculpturii și evidențiază noi forme de interpretare a acesteia, prin lucrările artiștilor Nimbert Ambrus, Alexandra Satmari, Dan Vezentan, Adrian Kiss și Ioana Sisea, „Volum prin straturi”, expoziția care îl are drept curator pe Ciprian Mureșan, propune un dialog între artiștii invitați Andrea Anghel, Marieta Chirulescu, Norbert Costin, Mihai Iepure- Gorski, István László, Mihnea Mircan, Adriana Popescu, Silvia Radu, Cristian Rusu și Paul Stoie, care imaginează diverse straturi ce pot schimba funcția obiectelor și fac să iasă la lumină forma dorită, iar „Sclipiri în întuneric”, expoziția curatoriată de Nathalie Hoyos și Rainald Schumacher, dorește să evidențieze legătura dintre ruină și arta care poate reda viața, un organism în continuă creștere și transformare, prin lucrările create de artiștii Luka Basov & Krystyna Melnyk, Maria Leonenko & Anna Potyomkina, Oksana Pohrbennyk-Tishenko, Mariia Rusinkevych, Karina Synytsia / Sievierodonetsk, Radu Cioca și Alex Miruțiu. „Alte expoziții temporare vor completa, din alte perspective și prin abordări diferite, această prezentare plurală, de la sculptura-obiect, la interferența cu forme de expresie, precum intervenția asupra spațiului ambiental, instalația site-specific, intervențiile de tip land art, obiectul augmentat prin tehnologii computerizate sau performance-ul”, adaugă Sorina Jecza într-o prezentare în avanpremieră a expoziției, desfășurată în paralele cu ultimele amenajări și retușuri.

Proiectul se bucură de susținerea mai multor iubitori de artă care consideră că doar arta și cultura dau naștere toleranței și au dorit să fie parteneri ai proiectului.


Printre aceștia se numără librăria „La două bufnițe”, care a amenajat în incinta cazarmei o mică bibliotecă de artă, totodată spațiu de lectură, deschisă până la sfârșitul proiectului, căci „nu există artă fără carte și carte fără artă”, Universitatea Politehnica Timișoara, fundația Catena care organizează un program educativ pentru artă, cramele Recaș, Videoart Garden, organizatorul unui festival de film artistic în luna septembrie, sau asociația Codru, care a găsit în curtea cazarmei un loc potrivit pentru o grădină urbană, menită să sugereze legătura dintre istorie, rigoarea urbanistică și libertatea naturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.