Cinci suspecți arestați preventiv după perchezițiile la gruparea de traficanți din Banat...

Cinci suspecți arestați preventiv după perchezițiile la gruparea de traficanți din Banat care vindea droguri minorilor

1
DISTRIBUIȚI

Cinci persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în urma perchezițiilor efecutate miercuri într-un dosar de trafic de droguri.

După acțiunea de ieri, procurorii DIICOT Caraș-Severin au dispus reținerea a opt inculpați și măsura controlului judiciar față de șapte inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate sumele de 900 euro, 1.450 lei, 30 de bancnote din cupiură de 20 de euro susceptibile a fi false, cantitățile de 500 de grame de substanță pulverulentă și 100 de grame de fragmente vegetale, 322 de doze și o folie zipp lock conținând substanță pulverulentă, mai multe dispozitive de mărunțire și cântare electronice, un blender cu urme de materie vegetală, resturi de fragmente vegetale şi țigarete confecţionate, un recipient şi un aparat electronic folosit la prepararea și amestecarea substanţelor, 13 telefoane mobile, un pistol cu bile şi un recipient din plastic cu bile.


În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș-Severin, cu propunerea de arestare preventivă a cinci inculpați. Față de ceilalți trei inculpați a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, a transmis DIICOT.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraș-Severin. Acțiunea a beneficiat de sprijinul BCCO Timişoara, IPJ Caraş-Severin şi IJJ Caraş-Severin, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timisoara. De asemenea, pe parcursul urmăririi penale, au acordat sprijin Inspectoratul de Poliție al Județului Caraș-Severin – Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul Rutier – BDNE, Poliţia Municipiului Reşiţa – Biroul de Investigaţii Criminale şi Poliţia Municipiului Caransebeş – Biroul de Investigaţii Criminale şi Biroul Ordine Publică. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT și Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

1 COMENTARIU

  1. auziti da pe aia ce vand droguri la barul city din zona freidorf nu ii aresteaza nimeni?? vin elevi din liceuul auto si cumpara droguri in pauza de la ei de ani de zile

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.