Expoziția cu obiecte rămase în urma uneia dintre cele mai vechi culturi...

Expoziția cu obiecte rămase în urma uneia dintre cele mai vechi culturi de pe teritoriul României, deschisă la Timișoara (foto)

0
DISTRIBUIȚI
<


p>

Expoziția „Apogeul artei preistorice europene – Cultura Cucuteni”, cea mai importantă civilizație a Europei vechi, un apogeu al civilizației preistorice, care aduce în fața publicului cele mai valoroase și spectaculoase artefacte – unele de acum aproape 7.000 de ani – din străvechea cultură Cucuteni, răspândită în bună parte și pe actualul teritoriu al României, a fost vernisată aseară la muzeul de artă timișorean, în prezența unui numeros public. Alături de directorul muzeului de artă, Filip Petcu, gazdă a evenimentului, despre importanța și valoarea acestei excepționale civilizații au vorbit  acad. Dan Dubină, președintele filialei Timișoara a Academiei Române, acad. Mircea Dumitru, vicepreședintele Academiei Române, conf. univ. Florin Drăgan, rectorul UPT, dr. Ciprian-Dorin Nicola, directorul Complexului Muzeal Național Neamț, Ion Asaftei, președintele Consiliului Județean Neamț, și nu în ultimul rând, Constantin Preoteasa, arheolog-expert al muzeului din Piatra Neamț, realizatorîmpreună cu arheologul timișorean Florin Drașovean, specialist în epoca neolitică și cercetător la filiala timișoreană a academiei, al aceastei expoziții, când pentru prima dată, cele mai multe artefacte aparținând aparținând civilizației Cucuteni – peste 200 la număr – au fost itinerate vreodată.

Exponatele aduse la Timișoara, descoperite în cea mai mare parte în zona subcarpatică a Moldovei, se află în patrimoniul Complexului Muzeal Național Neamț, care a selectat pentru Timișoara Capitală Europeană a Culturii cele mai reprezentative piese de artă decorativă și figurativă, aproape toate clasate în categoria „Tezaur”.

Cultura Cucuteni se remarcă prin ceramica pictată de o mare valoare artistică, atât prin diversele forme și mărimi ale vaselor care indică întrebuințările acestora cât și prin pictura de un mare rafinament coloristic și decorativ care sugerează un anume statut social, prin figurinele de lut stilizate sau obiectele de cult cu semnificații religioase a căror simbolistică s-a perpetuat de-a lungul mileniilor, până în ziua de astăzi, multe mistere ale creatorilor acestei civilizații, impropriu numiți „primitivi”, așteptând încă să fie descifrate.

Excepționala cultură care a creat adevărate capodopere, cu o atât de bogată simbolistică artistică și religioasă, identificată încă din anul 1884, a fost totuși prea puțin promovată, mai ales în anii comunismului, din așa-zise rațiuni politice, astfel încât specialiști în arheologie, de peste ocean mai ales, nici măcar nu au auzit de această unică civilizație europeană. Cele mai frumoase piese de tezaur din colecția muzeului din Piatra-Neamț și totodată cele mai valoroase obiecte din preistoria europeană, precum și imagini de pe șantierele acestei civilizații proiectate pe un ecran, pot fi văzute acum la Timișoara nu numai de timișoreni și vizitatorii străini, ci și de cercetătorii preistoriei, a epocii neolitice și eneolitice mai cu seamă, pentru a fi apreciate la adevărata lor valoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.