LOT – Lumină, Opacitate și Transparență se numește expoziția artistei Dana Constantin care poate fi văzută în aceste zile la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, cu lucrări care continuă un parcurs coerent, caracterizat de simplificare, aprofundare și esențializare. Dezordinea formelor naturale a fost treptat simplificată, lucrările fiind concentrate pe mijloacele fundamentale ale picturii: punctul, linia și suprafața acoperită de culori.
Dana Constantin propune în seriile sale de lucrări un exercițiu atent al ochiului, după cum spunea Ștefan Augustin Doinaș: ,,mă uit cu foc și drumul/ ia dintr-o dată foc/ implor cu ochii scrumul/ se face drum la loc”, pentru Dana Constantin fundamental părând a fi „redarea expresiei pure a spațiului pictural reprezentat prin monocromie, ce redescoperă certitudinile simetriei sau asimetriei în opoziție cu devenirea imprevizibilă a petei”.
În ciclul LOT, realizat în primăvara acestui an, artista timișoreancă experimentează mijloacele expresive a picturii în ulei pe pânză, pe care le combină cu efectele surprinzătoare ale colajului, aplicat cu rigoare pe suprafața tabloului. Arta ei e dominată de două elemente privilegiate, suprafața și linia, care vin din observarea directă a ritmului oferit de structurile din natură. Dialogul cu formele naturale, exprimată printr-o profundă explorare a arhitecturii interne a formei, reamintește conceptul de „configurare arhitectonică” formulat în 1893 de Adolf von Hildebrand, pentru care conţinutul unei opere de artă era alcătuit din formele spaţiale în care se dezvăluie natura, afirmând că „problemele formei, așa cum apar în configurarea arhitectonică a unei opere, nu derivă nemijlocit din natură, constituind probleme exclusiv artistice”. Pentru Dana Constantin, esențiale sunt, după propriile mărturii, „preocupările formale și arhitecturale urmărind puterea creatoare a naturii”. LOT este, în acest moment, sinteza tuturor preocupărilor formale care au străjuit parcursul artistic al Danei Constantin, de la eliminarea aluziilor vegetale la structuri cromatice dominate de linii severe, până la recuperarea unei dimensiuni organic-abstractizante.
Ea continuă să privească concentrat realitatea pe care o vede, pentru a identifica esența dincolo de aparență. Sau, pentru a-l cita tot pe Doinaș, „o magică vedere/ emisie de ochi/ vremelnică ședere/ a marelui deochi”.
