Monumente istorice și locuri pline de legende, uitate sau abandonate în vestul...

Monumente istorice și locuri pline de legende, uitate sau abandonate în vestul țării (foto)

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1365958015">
Meria

Multe din monumentele istorice ale județului Hunedoara, unul din cele mai bogate în vestigii, din cele mai îndepărtate epoci până în vremurile mai noi, au căzut în uitare, au ajuns o ruină ori au dispărut complet. Sunt locuri pline de legende, iar despre altele se spune că au fost blestemate.

Cu puțină strădanie, ar putea fi refăcute și introduse în circuite turistice, astfel încât prăpădul care s-a abătut asupra lor în ultimele decenii mai ales, să rămână doar o amintire urâtă, căci și ruinele au povești tulburătoare și pot oferi destule motive pentru restaurarea vechilor edificii.

Ctitoriile unei glorioase familii, în ruină

Despre domeniul din localitatea Râu de Mori, una din cele mai vechi așezări medievale hunedorene care a aparținut vechii și înstăritei familii  nobiliare Kendeffy, cunoscută din secolul al XIII-lea și numită la origine Cândea dar maghiarizată în Evul Mediu pentru a-și păstra privilegiile, se spune că ar fi fost lovit de un blestem și nimeni nu s-a mai atins de conacul din comuna Râu de Mori de la poalele Retezatului, unde se afla și curtea nobiliară.

Cetatea Colț, aflată nu departe de comună și a cărei construcție e atribuită aceleiași familii cneziale, a fost, de asemenea, impresionantă odinioară, așa cum stau mărturie zidurile rămase în picioare, fiind și o sursă de inspirație pentru romanul lui Jules Verne, „Castelul din Carpați”, dar astăzi este o ruină. În ultimii ani a avut loc un lung proces prin care o mare suprafață de teren pe care se află monumentele au fost revendicate de presupuși moștenitori iar situația juridică neclară a monumentelor aflate pe teren a contribuit și mai mult la degradarea acestora, deoarece acestea n-au putut fi luate în administrare de primării pentru a căuta soluții de restaurare a acestora. Nu departe de cetate se află și biserica cu ziduri groase de piatră de peste un metru, numită tot Colț, construită la începutul secolului al XIV-lea. Transformată în grajd de comuniști, s-a degradat vizibil dar a fost refăcută cu mari sacrificii în ultimii ani, astăzi fiind biserica unei mănăstiri de călugări.

Semne rele ale bisericilor distruse

Mai multe biserici hunedorene, unele învăluite în stranii legende, au ajuns și ele în ruină. Două dintre acestea sunt vechea biserică de lemn, de aproape trei secole, monument istoric, și biserica de marmură ridicată în urmă cu aproape un veac, în satul Alun, din Ținutul Pădurenilor. Acesta a fost  supranumit „satul de marmură”, căci fundațiile caselor, biserica și drumul au fost făcute cu marmura extrasă din cariera aflată în vecinătate, dar astăzi a rămas pustiu.

Un alt sat rămas cu o mână de oameni este Gialacuta, unde vechea biserică de lemn ridicată la jumătatea secolului al XVII-lea, aflată pe lista monumentelor istorice, a ars în urmă cu un deceniu din cauza unui incendiu de vegetație care a cuprins și lăcașul de cult, fără să poată fi stins de bătrânii rămași în sat. Nu departe de Hațeg, biserica din secolul al XVIII-lea aflată în satul Bretea Română, de pe Valea Streiului, a fost părăsită în anii ʹ80 și a ajuns și e o ruină al cărei turn încă mai veghează, iar din toată pictura care împodobea odinioară biserica s-a păstrat un fragment care înfățișează un diavol care ține în mână un pocal, e considerat de cei care își mai duc zilele aici un semn rău prevestitor. Podul de pe râul râul Strei, aflat câteva sute de metri de biserica părăsită, care s-a rupt în urmă cu aproape 10 ani, pare să îndreptățească teama locuitorilor.

Și biserica ridicată în prima jumătate a secolului al XIX-lea în satul Tomnatecul de Jos, ascuns între pădurile din nordul județului Hunedoara, s-a prăbușit și a fost năpădită de buruieni, deși se afla pe lista monumentelor istorice. Au fost salvate doar clopotele și ușile împărătești, care au fost puse la adăpost. Mutarea bisericii din satul părăsit Baștea a rămas doar în fază de intenție, iar acum nu a mai rămas aproape nimic din ea, iar biserica greco-catolică din Săcărâmb, veche de două secole, distrusă de un trăznet în urmă cu jumătate de veac, s-a prăbușit acum. Localnicii cred că de fiecare dată, nenorocirea abătută asupra lăcaşului de cult a fost prevestitoare de rele, așa cum s-a întâmplat și după incendiul urmat  de o catastrofă minieră, în care 89 de oameni și-au pierdut viața.

Amenajarea lacului artificial Cinciș a dus la strămutarea locuitorilor din mai multe sate iar după ce așezările lor, cu biserici și cimitire, au fost înghițite de ape, poveștile înfiorătoare care au început să circule au întărit credința că lacul, în care se mai văd uneori turnul și ruinele a două biserici, este blestemat de cei care nu-și găsesc odihna în cimitirele acoperite de apă.

Surse foto: zhd.ro, replicahd.ro, wikipedia.org, mesagerulhunedorean.ro, arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.