Politehnica Timişoara s-a impus categoric pe terenul celor de la FK Csikszereda M. Ciuc în runda a 7-a a elitei feminine. Alb-violetele s-au impus cu 7-0 şi rămân astfel pe primul loc şi totodată „în cărţi” pentru aducerea primului titlu pe Bega.
Meciul din Harghita părea mai greu în condiţiile în care tot aici „U” Cluj, principala contracandidată şi campioana ultimilor ani, s-a impus greu cu 4-3.
După remiza smulsă pe final în faţa lui Carmen alb-violetele par că şi-au revenit la forma din prima parte a stagiunii şi au marcat rapid două goluri. În minutul 6 era deja 2-0 pentru timişorence prin Cakovic şi Ienovan. Prima a stabilit şi scorul pauzei, 3-0, prin reuşita din minutul 40.
Jocul părea rezolvat, dar elevele lui Mirel Albon nu s-au oprit şi au mai înscris de patru ori. Mai întâi Bianca Ienovan şi-a completat la rândul ei „dubla” (min. 54), apoi apoi Teodora Meluță (66) Genoveva Roșie (78) și Cristina Sucilă (87) au „completat” tabela.
Politehnica a mizat pe Câmpean – Meluţă (cpt.), Bratu, Codrescu, Ancăş, Kurja, Sucilă, Mirea, Jivan, Cakovic şi Ienovan, în primul 11.
Cu 49 de puncte, Poli aşteaptă să vadă mâine rezultatul rivalei „U”, care are meci acasă cu Vasas. Sâmbătă, 13 mai, alb-violetele primesc replica conjudeţenei din Comloşu Mare – Banat Girls, care au meci mâine acasă cu bucureştencele de la Carmen, care au şi ele încă şanse matematice la titlu.