Senat: Școlile își vor putea închiria spațiile disponibile pentru a-și crește veniturile

Senat: Școlile își vor putea închiria spațiile disponibile pentru a-și crește veniturile

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

O inițiativă legislativă USR, adoptată de Senat, oferă posibilitatea școlilor de a închiria spațiile disponibile pentru a-și crește veniturile. Inițiativa prevede interdicția ca prin astfel de activități să fie afectat orarul elevilor sau ca prin închiriere, bunurile să își schimbe destinația.


În plus, inițiativa prevede obligativitatea ca orice activitate desfășurată să se circumscrie legii şi bunelor moravuri, transmite USR.

„Mesajul pe care vrem să îl dăm este unul de autonomie – vrem școli cu mai multă responsabilitate pentru a avea rezultate mai bune, o bază materială mai dezvoltată. În nici un caz nu trebuie să gândim că asta va compensa alocările de la buget în vreun fel – nu! Am văzut că această majoritate parlamentară nu vrea mai mulți bani pentru educație – pentru profesori, ori să garanteze acel 15% din buget, așa acum nu a dorit vreodată să garanteze acel 6% din PIB”, spune senatorul USR Ștefan Pălărie.

„Instituțiile de învățământ vor avea, astfel, capacități de autogestionare crescute, vor avea posibilități reale de a obține venituri proprii pe care să le administreze și să le cheltuiască în acord cu nevoile proprii, întărind astfel autonomia și descentralizarea deciziei la nivelul școlilor. Învățământul românesc are nevoie de un alt model, descentralizat, în care comunitatea să fie acolo, implicată și conducerea școlii responsabilă – nu doar cu mâna întinsă pe la inspectorate”, declară deputatul Tudor Pop.

Pentru această inițiativă legislativă au votat 75 de senatori, iar trei s-au abținut. Senatul este prima cameră sesizată, iar Camera Deputaților for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.